Kožemiakina v. Lituania - 231/15

Hotărârea din 2.10.2018 [Secţia a IV-a]

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Proces echitabil

Răspunderea civilă pentru faptele unui minor, stabilită în baza constatărilor din cadrul procedurilor penale în care acesta fusese martor: încălcare

În fapt - Reclamanta s-a plâns că răspunderea sa civilă pentru faptele fiului ei minor fusese stabilită în baza constatărilor tribunalelor din cadrul procedurilor penale în care fiul ei a fost doar martor și nu a avut niciun statut procedural.

În drept - Articolul 6 § 1: În cazurile referitoare la procedurile civile de despăgubire ca urmare a achitării sau a încetării procedurilor penale, Curtea examina, de obicei, cererea unui reclamant din perspectiva articolului 6 § 2. Una dintre întrebările-cheie în asemenea cazuri era dacă tribunalele care judecau procedurile civile au emis considerente care îi imputau răspunderea penală unei persoane care nu fusese trasă la răspundere în cadrul procedurilor penale. Nici în cadrul procedurilor penale, nici în cadrul procedurilor civile nu s-a afirmat faptul că însăși reclamanta a comis fapte ilegale. Prin urmare, cazul reclamantei nu se referea la dreptul ei la prezumția de nevinovăție garantată de articolul 6 § 2. Totuşi, Curtea a considerat că erau relevante principiile dezvoltate în jurisprudența sa în baza acestei dispoziții.

În cauzele referitoare la cererile de despăgubiri civile depuse de către victime, indiferent dacă procedurile penale s-au încheiat cu achitarea persoanei sau cu încetarea procesului, Curtea a subliniat că, deși exonerarea de răspundere penală ar trebui respectată în contextul procedurilor civile de despăgubire, acest fapt nu trebuie să împiedice stabilirea răspunderii civile pentru plata unei despăgubiri care rezultă din aceleași fapte, în baza unei sarcini mai puțin stricte. Același principiu era aplicabil în situații ca cea a reclamantei, în care fiul ei minor nu putea fi tras la răspundere penală, din cauza vârstei sale. Prin urmare, stabilirea răspunderii civile comune a reclamantei și a fiului ei, care rezultă din atacul în privința căruia fiul ei nu fusese tras la răspundere penală, nu era incompatibilă, în sine, cu articolul 6. Problema era dacă procedurile civile fuseseră desfășurate în conformitate cu exigenţele unui proces echitabil.

Tribunalele care au examinat acţiunea civilă s-au bazat pe materialele din procesul penal. În cadrul acestor proceduri, fiul reclamantei a recunoscut că a lovit victima, însă a pretins că a făcut-o în legitimă apărare. De vreme ce nu avusese calitate de acuzat, tribunalelor care au judecat procedurile penale nu le era permis, prin lege, să-i stabilească vinovăția în privinţa vreunei fapte penale. Totuşi, tribunalul de primă instanță a reţinut că fiul reclamantei s-a „confesat“ și că „vina“ lui a fost dovedită. Tribunalul regional care a examinat recursurile a reţinut că nu era necesar să dea o nouă apreciere rolului fiului reclamantei în cadrul atacului, pentru că acesta fusese deja stabilit. În special, în timp ce reclamanta a susținut în mod explicit faptul că hotărârile pronunțate în cadrul procedurilor penale nu trebuiau să manifeste un efect de res judicata pentru procedurile civile, pentru că nu se refereau la răspunderea penală a fiului ei, tribunalul regional a respins acest argument și a considerat că tribunalele care au judecat procedurile penale au constatat că fiul reclamantei a comis acțiuni ilegale și că, astfel, în conformitate cu articolul 182 § 3 din Codul de procedură civilă, aceste acțiuni nu mai trebuiau probate.

În jurisprudența sa, Curtea Supremă a Lituaniei a reţinut că nu toate faptele stabilite în hotărâri definitive în contextul procedurilor penale aveau un efect res judicata în cauzele civile ulterioare. Un tribunal care examinează un caz civil nu trebuia să stabilească din nou faptele penale, consecințele acestora și dacă acestea au fost comise de către persoana în privința căreia a fost pronunțată hotărârea judecătorească; din contra, s-a constatat că orice alte fapte stabilite în cadrul procedurilor penale nu manifestă un efect de res judicata pentru un caz civil ulterior.

Tribunalele naționale au considerat că acțiunile fiului reclamantei au fost stabilite în mod definitiv în cadrul procedurii penale în care acesta fusese martor și că, prin urmare, au împiedicat reclamanta să pună la îndoială faptele pe care se bazase răspunderea ei civilă - o posibilitate care aceasta nu a avut-o nici în cadrul procedurilor penale, de vreme ce aceste proceduri nu au vizat acţiunile fiului ei. În asemenea circumstanțe, Curtea nu a putut accepta faptul că procedurile civile intentate împotriva reclamantei au fost unele „echitabile", în sensul articolului 6 § 1.

Concluzie:  încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 3,000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Capătul de cerere în privinţa prejudiciului material - respins.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".