Direcţia drepturile omului şi cooperare externă

La 18 noiembrie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Baza de Transport Auto nr.1 vs Republica Moldova (cererea nr.36438/08).

Subiectul cererii:

Reclamanta în cauză, Baza de Transport Auto nr. 1 vs Republica Moldova, este o persoană juridică, înregistrată în Republica Moldova, cu sediul în Chişinău. Aceasta a invocat în faţa Înaltei Curţi că i-au fost încălcate, dreptul la o instanță, garantat de articolul 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum și dreptul la protecţia proprietăţii, consacrat în articolul 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană, care au fost ignorate ca urmare a neexecutării într-un termen rezonabil a unei hotărâri definitive în favoarea sa. De asemenea, a invocat că i-a fost încălcat dreptul la un recurs intern efectiv în conformitate cu articolul 13 al Convenției europene, în sensul obţinerii reparării prejudiciilor cauzate prin executarea întârziată a hotărârii judecătorești.

Circumstanţele cauzei:

Compania reclamantă a fost implicată într-un litigiu cu Primăria mun. Chișinău, în privinţa unui teren. Printr-o decizie definitivă din 26 decembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău i-a dat cîştig de cauză reclamantei și a dispus ca Primăria mun. Chișinău să-i vîndă terenul în litigiu.

În perioada 2006-2010, compania reclamantă și executorul judecătoresc au solicitat de mai multe ori Primăriei mun. Chișinău să execute hotărârea din 26 decembrie 2006, însă fără nici un rezultat.

La 11 mai 2010, Primăria mun. Chișinău a executat hotărârea din 26 decembrie 2006.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că Compania reclamantă a acționat mala fides, dat fiind faptul că aceasta nu a informat Curtea despre executarea în favoarea sa a hotărârii judecătorești definitive. În subsidiar, a mai adăugat că perioada de neexecutare a fost rezonabilă.

Raţionamentele CEDO:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că hotărârea definitivă, pronunțată în favoarea companiei reclamante a rămas neexecutată timp de aproximativ treizeci și opt luni și că Guvernul nu a oferit nici o justificare în acest sens. Curtea reiterează poziția sa exprimată în repetate rînduri, cu privire la încălcarea contractului în conformitate cu care, incapacitatea unui creditor de a executa pe deplin și într-un termen rezonabil o decizie în favoarea sa, reprezintă o încălcare a "dreptului la o instanță", consacrat de articolul 6 § 1 din Convenție precum și dreptul la libertatea de a se bucura de bunurile sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1[1]. În consecință, s-a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană, motivul fiind eșecul autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea reclamantului. Cu privire la încălcarea articolului 13, dreptul la un recurs efectiv, Curtea menţionează că s-a pronunțat în mod repetat, cu privire la neexecutarea sau executarea întârziată a unei hotărâri definitive[2] astfel încât, în acest caz, este evident că reclamantului i s-a încălcat dreptul la un recurs efectiv prin încălcarea drepturilor garantate de articolul 6 § 1 și articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 coroborat cu dispozițiile respective.

Decizia CEDO:

Curtea a decis, în unanimitate, încălcarea prevederilor art.6§1 și art.1 Protocolul Adițional la Convenţia europeană. De asemenea, a constatat, în unanimitate, violarea art. 13 din Convenţia Europeană .

Costuri şi cheltuieli:

Compania reclamantă a solicitat cu titlu de prejudiciu material suma de 33884 EURO, 5000 EURO cu titlu de prejudiciu moral și 800 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat companiei reclamante 1800 EURO cu titlu de prejudiciu moral și 800 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-148320