La 21 aprilie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Pisari vs Republica Moldova (cererea nr.42139/12).

Subiectul cererii:

Reclamanţii, Simion Pisari, născut în 1970, şi Oxana Pisari, născută în 1973, locuiesc în Pîrîta. Cazul se referă la circumstanţele în care a fost omorât fiului acestora, în vârstă de 18 ani, Vadim Pisari de către un soldat rus, V.K., la un punct de control de menținere a păcii şi securităţii, amplasat pe teritoriul Republicii Moldova în urma conflictului armat din Transnistria.

Reclamanții, bazându-se pe articolul 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-au plâns de faptul că fiul lor, Vadim Pisari, a fost omorât de către agenţi de stat și că autoritățile naționale nu au efectuat o investigație efectivă cu privire la moartea acestuia.

Circumstanţele cauzei:

Vadim Pisari a locuit în Pîrîta, un sat situat pe malul stâng al râului Nistru, controlat de către autoritățile din Republica Moldova. În dimineața zilei de 1 ianuarie 2012, după petrecerea Revelionului împreună cu prietenii săi cu care a consumat băuturi alcoolice, Vadim Pisari, însoțit de un prieten, a luat mașina unui alt prieten pentru a face o plimbare. Având în vedere că mașina trebuia realimentată urgent, aceştia au decis să meargă la o stație PECO situată pe malul drept al râului Nistru în orașul Vadul lui Vodă. Pentru a ajunge la stația PECO trebuiau să treacă pe un pod peste râul Nistru situat la aproximativ un kilometru de satul lor. Punctele de control de menținere a păcii şi securităţii erau localizate la ambele capete ale podului. La momentul evenimentelor, fiecare punct de control avea câte opt soldați, dintre care patru ruși, doi moldoveni și doi transnistreni. Şeful punctului de control din stânga era un sergent rus, V.K., care era singurul militar înarmat cu o mitralieră încărcată la momentul evenimentelor. Vadim Pisari a ajuns punctul de control din stânga Nistrului la aproximativ 07:10. La trecerea prin punctul de control, Vadim Pisari nu a oprit la semnul „stop”, dar a continuat să se deplaseze lovind cu mașina primul indicator și o barieră. Pasagerul însă a explicat mai târziu că parbrizul era parțial acoperit cu gheață şi că sistemul de încălzire al maşinii nu funcționa, în consecinţă vizibilitatea şoferului era diminuată.

V.K. a ordonat șoferului să oprească mașina, însă acesta nu s-a conformat și a continuat să se deplaseze. Douăzeci de minute mai târziu după ce a realimentat maşina, Vadim Pisari împreună cu pasagerul său au încercat să treacă din nou peste pod, V.K. i-a ordonat din nou să oprească, cu toate acestea, şoferul a accelerat evitând obstacolele, atunci V.K. a tras un foc de avertizare în aer, însă şoferul a ignorat ordinul și nu s-a oprit, astfel V.K. a tras trei focuri în direcția mașinii. Maşina a continuat parcursul încă treizeci de metri după care ușa șoferului s-a deschis și Vadim Pisari a căzut la pământ rănit, iar câteva ore mai târziu a decedat. Potrivit reclamanților și a Guvernului Republicii Moldova, un alt soldat din punctul de control din stânga care era aproape de maşina lui Vadim Pisari, a fost aproape de a fi lovit de unul dintre gloanțe, care i-a străpuns doar haina.

La scurt timp după ce autoritățile din RM au pornit urmărirea penală cu privire la circumstanțele omorului lui Vadim Pisari, soldatul rus care a împușcat victima a fost imediat transferat la o unitate militară din Breansk, Federația Rusă. Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile ruse vor efectua o anchetă paralelă cu privire la circumstanțele cauzei.

La 02 ianuarie 2012, comandanții militari ai forțelor de menținere a păcii din Federația Rusă, Republica Moldova și așa-numita republica transnistria au creat o comisie comună pentru a investiga incidentul din 1 ianuarie 2012. Potrivit raportului, care de altfel nu a fost semnat de către membrii comisiei din partea Moldovei, Vadim Pisari a fost responsabil pentru încălcarea gravă a normelor de conduită la punctele de control și pentru că a amenințat viața soldaților prezenţi și a oamenilor din localitățile învecinate. În ceea ce privește responsabilitatea militarului, la 14 ianuarie 2012, un ofițer militar superior rus din regiunea de vest, Kleimenov, a emis un raport cu privire la incidentul din 1 ianuarie 2012. Raportul a fost oferit Înaltei Curți de către Guvernul rus. Acesta prevedea  că V.K. a acționat în conformitate cu normele aplicabile în condițiile în care a încercat să-l oprească pe Vadim Pisari, care a reprezentat o amenințare pentru soldații aflaţi în punctul de control.

La 10 ianuarie 2012, Procuratura Generală a Republicii Moldova a recunoscut statutul de victimă al reclamanților în cadrul procedurii penale. La data de 22 mai 2012, a informat reclamanţii că a emis un mandat internațional de căutare în privinţa soldatului rus suspectat că l-a împușcat pe Vadim Pisari.

Iar la 24 decembrie 2012, Procuratura Generală a Republicii Moldova a informat reclamanții cu privire la faptul că autoritățile ruse, la 17 mai 2012, l-au dezvinovăţit pe soldatul suspectat de omorul lui Vadim Pisari. Autoritățile ruse au subliniat că, fiind cetățean rus, suspectul nu a putut fi urmărit de către autoritățile din Republica Moldova.

După ce au aflat că autoritățile ruse au dispus încetarea procesului penal în privinţa lui V.K., reclamanţii au solicitat Procuraturii Federaţiei Ruse o copie a deciziei adoptate, de asemenea, au solicitat să le fie recunoscut statutul de victime. În martie 2013, reclamanții au primit un răspuns din partea autorităților ruse prin care au fost informaţi cu privire la faptul că procedurile au fost încetate iar o copie a acestei decizii nu le-au expediat, deoarece aceştia nu au fost parte la proces, ulterior le-au fost respinse cererile cu privire la solicitarea statutului de victime.

La 22 august 2013, autorităţile din RM au decis să întrerupă urmărirea penală cu privire la circumstanțele cauzei, având în vedere faptul că toate măsurile de investigație au fost finalizate și că suspectul s-a ascuns de autoritățile din RM.

Poziţia Guvernului Rus:

Guvernul rus a susținut că V.K. a acționat în conformitate cu instrucțiunile din 6 octombrie 2003. Acesta a folosit arma de foc pentru că altfel ar fi fost imposibil de oprit victima prin alte mijloace, astfel utilizarea forței a fost absolut necesară. Victima a acționat ilegal în mod vădit la trecerea prin punctele de control. Imediat după incident, soldații i-au oferit primul ajutor victimei și au chemat o ambulanță, menţionând, de asemenea, că autoritățile ruse au efectuat o investigație aprofundată cu privire la circumstanțele cauzei.

Poziţia Guvernului Republicii Moldova:

Guvernul Republicii Moldova și-a exprimat îndoiala cu privire la constatarea autorităților ruse, precum că Vadim Pisari a reprezentat o amenințare pentru integritatea soldaților din punctul de control. Mai mult decât atât, Guvernul Republicii Moldova a subliniat că unul din gloanțe lui V.K. a fost pe punctul de a lovi un alt soldat din punctul de control, și a accentuat că de fapt comportamentul lui V.K. ar fi reprezentat mai mult o amenințare pentru integritatea soldaților, decât comportamentul lui Vadim Pisari. În orice caz, Guvernul Republicii Moldova a susținut că folosirea forței nu a fost justificată în circumstanțele cauzei, deoarece nu a fost absolut necesară. În cele din urmă, Guvernul a declarat că autoritățile ruse au refuzat să colaboreze cu autoritățile din RM în procesul de investigare a circumstanțelor cauzei. Rezultatul anchetei efectuate de către ruși a fost previzibilă, având în vedere declarațiile făcute de către oficialii ruși cu privire la acest caz. Familia victimei nu a fost implicată la nici o etapă a procesului și nici nu au primit o copie a deciziei cu privire la încetarea procedurilor în privinţa lui V.K.

Raţionamentele CEDO:

Curtea consideră ca fiind stabilit în mod clar faptul că Vadim Pisari a fost omorât de gloanţele mitraliere trase de către V.K. efectuate cu scopul de a-l reţine. În consecință, acțiunea soldatul rus a fost întreprinsă în scopul efectuării unei reţineri legale în sensul articolului 2 § 2 (b) din Convenție. Cu toate acestea, Curtea trebuie să examineze dacă forța utilizată în exercitarea scopului sus-menţionat a fost „absolut necesară” în circumstanțele cauzei. S-a analizat afirmația autorităților ruse cu privire la faptul că arma de foc a fost folosit împotriva vehiculului și nu împotriva persoanelor din ea. Curtea nu a văzut nici un motiv să se îndoiască de faptul că V.K. a avut o astfel de intenție. Cu toate acestea, Curtea a analizat gradul de risc reprezentat de utilizarea unei arme de foc cu privire la pericolul plecării conducătorului auto și nevoia urgentă de a-l opri.

Curtea a notat că V.K. a efectuat trei focuri dintr-o mitralieră în direcția vehiculului condus de Vadim Pisari. Nu este clar din materialele cauzei de la ce distanţă au fost trase focurile de armă și aptitudinile lui V.K. de a împuşca din mitralieră. Cu toate acestea, afirmația cu privire la faptul că unul dintre gloanțe a străpuns paltonul unui alt soldat din punctul de control, care de altfel se afla nu departe de maşină, nu a fost contestată. Acest lucru este suficient pentru a concluziona că utilizarea unei mitraliere de către V.K. a reprezentat un risc major nu numai pentru viața lui Vadim Pisari, dar și pentru cea a pasagerului său și chiar pentru viaţa soldatului care a fost aproape de a fi lovit de unul dintre gloanțe. Faptul că numai Vadim Pisari a fost lovit de unul din gloanțe pare să fi fost o chestiune de șansă.

Un astfel de grad ridicat de risc pentru viaţă poate fi justificat numai în cazul în care arma de foc ar fi fost folosită ca o măsură de ultimă instanță destinată pentru a preveni un pericol foarte clar și iminent reprezentat de șoferul mașinii în cazul în care ar fi fost lăsat să plece. Prin urmare, Curtea a luat în considerare pericolul pe care soldatul rus a încercat să-l evite.

De asemenea, Curtea a analizat afirmația lui V.K. cu privire la faptul că acesta a trebuit să se ferească de maşina care se apropia, în scopul evitării impactului cu aceasta. Totuşi, această declaraţie care a fost făcută pentru prima dată în fața anchetatorilor ruși la 6 ianuarie 2012 nu a fost susținută de declarațiile celor doi soldați prezenți la locul incidentului, pe care le-au prezentat reprezentanţilor poliției din RM în dimineața zilei când s-a produs fapta. Dar cel mai important e că aceasta nu a coincis cu declarația inițială scrisă pe propria răspundere de către V.K. în aceeași dimineață. Astfel, Curtea nu a fost convinsă că V.K. risca să fie lovit de mașina victimei și, prin urmare, nu a constatat nici o indicație cu privire la iminenţa unui pericol prezentat de conducătorul auto în cazul în care reuşea să plece. Presupunând că acțiunile lui Vadim Pisari erau potențial periculoase, Curtea nu a considerat că nivelul amenințării presupunea ca el să fie oprit imediat prin focuri de armă.

Curtea a recunoscut că soldații din punctele de control au încercat să folosească metode alternative pentru a opri mașina. Cu toate acestea, maşina victimei a reuşit să treacă de trei ori prin punctele de control de stânga și de dreapta, evitând toate obstacolele instalate. Curtea este de acord cu constatările din rapoartele oficialilor militari ruși cu privire la faptul că punctele de control nu au fost echipate adecvat pentru imobilizarea vehiculelor fără a recurge la forța letală. Aceasta a considerat că lipsa unor astfel de echipamente nu poate justifica aplicarea armei împotriva vehiculelor care nu respectă normele de trecere la punctele de securitate şi control fără alte motive foarte serioase și convingătoare.

În concluzie, luând în considerare mai multe momente, şi anume gradul de risc reprezentat de utilizarea unei arme de foc pentru viața celor două persoane aflate în autovehicul și pentru soldatul aflat la punctul de control din stânga, care a fost atins de glonte, pericolul reprezentat de fuga conducătorului auto și necesitatea urgentă de a-l opri, mijloacele alternative disponibile de oprire a maşinii fără a recurge la forța letală, lipsa de echipament adecvat la punctul de control de stopare a autoturismelor, recurgerea imediată la forța letală precum și lipsa unei anchete efective, Curtea nu este convinsă că utilizarea forței în cazul omorului lui Vadim Pisari a fost absolut necesară în scopul unei reţineri legale în sensul articolului 2 § 2 (b) din Convenție.

Curtea a constatat că autoritățile ruse nu au implicat reclamanții în cadrul anchetei cu privire la circumstanțele omorului fiului lor. Reclamanții nu au fost lăsați să-și exercite drepturile procedurale și nici nu au fost informați despre încetarea procedurii împotriva lui V.K., de asemenea, a subliniat în mai multe rânduri că implicarea unei rude asigură responsabilitatea publică a autorităților și controlul public al acțiunilor lor în astfel de situații[1]. În acest caz, reclamanții au avut un interes serios și legitim faţă de ancheta efectuată de către autoritățile ruse, care ar fi fost realizat, dacă li se acorda statutul corespunzător în cadrul procedurii penale desfăşurate împotriva lui V.K. Guvernul rus nu a prezentat argumente pentru a explica de ce reclamanților le-a fost refuzat statutul de victime în cadrul procedurilor penale și nu li sa permis să intervină în cadrul acestora. Acest fapt singur este suficient pentru Curte să concluzioneze că a existat o încălcare a articolului 2 al Convenției din partea Federației Ruse şi sub aspect procedural.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolul 2 al Convenției de către Federația Rusă atât sub aspect material cât şi procedural.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanţii au solicitat suma de 85000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 5580 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a obligat Federaţia Rusă să acorde reclamanţilor 35000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 5580 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Judecătorul MOTOC, a avut cu privire la acest caz,o opinie separată.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-153925 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă