La data de 13 ianuarie 2015, Curtea Europeană a pronunțat hotărârea în cauza Silvestru vs Moldova (cererea nr. 28173/10).

Subiectul cererii:

Solicitantul, Sergiu Silvestru, este un cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1985 și locuiește în Chișinău. Reclamantul, bazîndu-se pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), s-a plîns de condițiile de detenție din penitenciarul unde s-a aflat în arest preventiv.

Circumstanţele cauzei:

În aprilie 2008, reclamantul a fost arestat și plasat în detenție, fiind suspectat de viol cu urmări grave și maltratarea unei tinere.

La 29 decembrie 2009, reclamantul a fost găsit vinovat și condamnat la doisprezece ani privaţiune de libertate.

Între timp, în perioadă 30 aprilie 2008 și 6 septembrie 2010, reclamantul a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde, potrivit acestuia, condițiile de detenție au fost foarte proaste. În special, reclamantul a susţinut că celulele erau supraaglomerate și murdare, mâncarea era de proastă calitate, și nu i-a fost acordată asistența medicală corespunzătoare.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile interne de atac în ceea ce privește plângerea sa cu privire la condițiile precare de detenție. De asemenea, s-a invocat jurisprudența Curții Supreme, care prevedea acordarea despăgubirilor pentru condițiile precare de detenție pentru persoanele eliberate din detenție.

Raţionamentele CEDO:

Curtea reiterează că a examinat, în mai multe rânduri, problema căilor interne de atac în ceea ce privește condițiile precare de detenție în Moldova[1], de asemenea, a menţionat că de fiecare dată remediile sugerate de Guvern au fost ineficiente în ceea ce privește persoanele deținute, deoarece acestea nu au pus capăt detenției în condiții inumane și degradante. În cauza Malai vs Moldova, Înalta Curte a constatat o violare a articolului 13 al Convenției din cauza lipsei căilor interne de atac eficiente în ceea ce privește condițiile de detenție inumane și degradante, concluzionând că “nu a fost demonstrată existenţa unor remedii efective în legătură cu plângerea reclamantului în temeiul articolului 3" referitoare la condițiile de detenție. Având în vedere că jurisprudența Curții Supreme, invocată de către Guvern, este similară pentru ambele cazuri, Curtea nu vede nici un motiv în cazul de față să se abată de la această constatare.

În același timp, Curtea notează că reclamantul nu a reușit să susțină cealaltă parte a plângerii în temeiul articolului 3 al Convenției, și anume că acestuia nu i-a fost acordată asistență medicală corespunzătoare în timpul detenției. Reclamantul nu a prezentat nici o dovadă că a avut nevoie de asistență medicală de urgență. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a plângerii în temeiul articolului 3 al Convenției este vădit nefondată și, prin urmare, inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Curtea a menţionat că principiile generale referitoare la condițiile de detenție sunt prevăzute în cauza Ostrovar vs Moldova.

În cauza Hadji vs Moldova, Curtea, de asemenea a constatat o încălcare a articolului 3 al Convenției în ceea ce privește condițiile precare de detenție a reclamantului în Penitenciarul nr. 13 în perioada martie 2007 și aprilie 2008.

Curtea a remarcat că Guvernul nu a prezentat nici o probă în susţinerea faptului că, în ultimii ani, în Penitenciarul nr.13 a avut loc îmbunătățiri considerabile. În acest context, Curtea a menţionat că s-au constatat condiții precare de detenție în Penitenciarul nr.13 în perioada anilor 2008, 2009 și 2010, potrivit raportorului special privind tortura și alte tratamente crude, inumane sau degradante al Organizației Națiunilor Unite și de către Ombudsmanul Republicii Moldova. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că nu există motive să se abată de la concluziile stabilite în cauza Hadji vs Moldova. Astfel, a considerat că suferinţele pricinuite reclamantului în timpul detenției sale, în perioada 2008 și septembrie 2010, au depășit nivelul inevitabil de suferință inerentă în detenție și au ajuns la un prag de severitate contrar articolului 3 al Convenției. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții.

Decizia CEDO:

Curtea Europeană a Drepturile Omului a constat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 3 CEDO.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamantul a cerut 8,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 700 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

 Curtea a acordat reclamantului 5,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Hotărârea in original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150237 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă