Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie s-a întâlnit cu reprezentanţii Proiectului Uniunii Europene „Suport în coordonarea Reformei în domeniul justiţiei din Moldova”
|
28 Octombrie 2015 |
Activitatea Curţii Supreme de Justiţie expusă atenţiei publice de Ziua europeană a justiţiei civile
|
27 Octombrie 2015 |
„Susţinem iniţiativele de combatere a corupţiei în sistemul judecătoresc” – declaraţie făcută de Şeful Misiunii NORLAM în Republica Moldova
|
22 Octombrie 2015 |
Mesaj de felicitare din numele preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, cu Ziua profesională a juristului
|
19 Octombrie 2015 |
Schimb de opinii privind practica judiciară, experiența şi reforma sistemului judecătoresc din Republica Moldova şi Estonia
|
08 Octombrie 2015 |
Certificatele medicale - mijloc eficient de tergiversare a proceselor judiciare
|
02 Octombrie 2015 |
Condoleanţe
|
07 Septembrie 2015 |
Mesaj de felicitare a Preşedintelui CSJ Mihai Poalelungi cu ocazia sărbătorilor naţionale
|
26 August 2015 |
Rapoartele experţilor francezi privind prevenirea şi combaterea corupţiei, accesibile pe site-ul Curţii Supreme de Justiţie
|
07 August 2015 |
Lista persoanelor care au promovat proba scrisă şi sunt invitate la interviu
|
16 Iulie 2015 |
Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc propune crearea instanţelor specializate în examinarea infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe
|
16 Iulie 2015 |
Proiectul Codului Administrativ pentru Republica Moldova - un nou produs al colaborării judecătorilor, mediului academic, societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare
|
26 Iunie 2015 |
Realizări frumoase în cariera profesională funcţionarilor publici
|
23 Iunie 2015 |
Prezentarea rezultatelor dezbaterilor publice asupra proiectelor de legi elaborate de judecători
|
19 Iunie 2015 |
Eliminarea corupţiei din justiţie depinde de voinţa, interesele şi integritatea justiţiarilor
|
12 Iunie 2015 |
Bunele practici ale statului francez în eliminarea corupţiei din sistemul judecătoresc – subiecte ale conferinţei organizate de către Curtea Supremă de Justiţie cu suportul Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova
|
10 Iunie 2015 |
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a avut o întrevedere cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe din Franţa şi România
|
05 Iunie 2015 |
Noi propuneri legislative ale Centrului de reformă în sistemul judecătoresc şi metode de interacţiune cu societatea civilă
|
04 Iunie 2015 |
Iniţiativele Centrului de reformă a sistemului judecătoresc au fost salutate de ambasadorii UE şi SUA
|
31 Mai 2015 |
În memoria Domnului Pavel Barbalat
|
29 Mai 2015 |
LANSARE DEZBATERI PUBLICE PENTRU MAI MULTE PROPUNERI LEGISLATIVE INIȚIATE DE UN GRUP DE JUDECĂTORI
|
21 Mai 2015 |
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a avut o întrevedere cu directorul Leavitt Institute pentru dezvoltare internaţională din Statele Unite ale Americii
|
19 Mai 2015 |
Dezbateri publice pe proiectele înaintate de sistemul judecătoresc
|
18 Mai 2015 |
Condoleanţe
|
15 Mai 2015 |
Provocările actuale ale justiţiei din Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, discutate de către Președintele Curţii Supreme de Justiţie şi Directorul executiv adjunct al ONG Justice at Stake
|
14 Mai 2015 |