În data de 5 octombrie 2016, Curtea Constituţională i-a solicitat Curţii Supreme de Justiţie opinia cu privire la Sesizarea nr. 113g din 23 septembrie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin. (1) din Codul Penal.

Situaţia de fapt:

Pe 10 iunie 2016, la Judecătoria sectorului Ciocana din municipiul Chişinău a fost depusă o cerere de revizuire a unei hotărâri penale de către dl avocat Bot Alexandru, în numele domnilor Verdeş Artur Pavel şi Chirilov Serghei, în temeiul articolului 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală. Fără a face trimitere la o hotărâre relevantă a Curţii Constituţionale, domnul avocat a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 328 din Codul penal, în baza căruia au fost condamnaţi clienţii săi.

Instanţa de judecată a considerat întemeiată cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a admis-o, invocând prevederile articolului 7 alin. (3)  şi ale articolului 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală. Potrivit articolului 7 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă în procesul judecării cauzei instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă şi se sesizează Curtea Constituţională. În acelaşi timp, articolul 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală instituie ca temei al revizuirii cazul în care Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţionale prevederile legii aplicate în cauza respectivă.

Instanţa a mai invocat articolul 1 alin. (1) din Codul de procedură penală, a cărui primă teză stabileşte că procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile acestui cod.

Potrivit instanţei, procedura revizuirii face parte din procesul penal, iar excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată oricând în timpul acestuia.

Opinia Curţii Supreme de Justiţie:

Problema de bază a acestui caz este posibilitatea unei persoane condamnate printr-o hotărâre devenită irevocabilă – după epuizarea căilor ordinare de atac – de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate prin intermediul unei cereri de revizuire. Este problema de bază, pentru că de caracterul pozitiv al răspunsului la aceasta depinde admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea revendicării ei substanţiale: pretinsa neconstituţionalitate a articolului 328 alin. (1) din Codul penal, ale cărui dispoziţii nu ar respecta standardele fundamentale ale calităţii legii.

 Revizuirea unei cauze penale este o cale extraordinară de atac şi se poate cere, între altele, atunci când „Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă”, aşa cum o prevede articolul 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală. În speţa cu privire la care ne solicitaţi opinia, cererea de revizuire a fost admisă în baza acestui punct, deşi revizuenţii nu au invocat nici o hotărâre prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legală în baza căreia au fost condamnaţi aceştia. Mai mult, admiţând cererea de revizuire, instanţa V-a trimis spre soluţionare o excepţie de neconstituţionalitate, invocând un motiv care excede legii şi care, dacă ar fi formulat, ar fi exprimat în felul următor: Revizuirea poate fi cerută acum în cazurile în care Curtea Constituţională va recunoaşte drept neconstituţională prevederea legii aplicate în această cauză.

 Pe lângă faptul că, în căutarea unui temei juridic, instanţa de drept comun citeşte articolul 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală la timpul viitor, ea îşi bazează procedeul şi pe articolul 7 alin. (3) din Codul de procedură penală, pe care îl citeşte la timpul trecut. Potrivit acestui articol, „dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă [şi se sesizează Curtea Constituţională][1].” În procedura de revizuire, instanţa nu „urmează să aplice” norma contestată pur şi simplu. Ea nu „urmează să aplice”, în acest caz, articolul 328 alin. (1) din Codul penal. Această normă a fost aplicată odată, iar acuzaţii au fost condamnaţi. Ea poate aplica însă, în baza articolului 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, dispozitivul unei hotărâri a Curţii Constituţionale care declară neconstituţionalitatea parţială sau totală a articolului 328 alin. (1) din Codul penal. Dar pentru aceasta, trebuie să existe deja o hotărâre a Curţii Constituţionale pe care să o invoce cu succes revizuenţii.

 Aşadar, Curtea Supremă de Justiţie consideră inadmisibilă prezenta excepţie, a cărei trimiteri la Curtea Constituţională este rezultatul distorsionării a două articole de lege şi al transformării lor într-o lex tertia.  În afară de faptul că prevederile contestate nu pot fi aplicate la soluţionarea cererii de revizuire, în interpretarea Curţii Supreme, excepţia de neconstituţionalitate a unui articol în baza căruia s-a pronunţat condamnarea nu poate fi ridicată de către revizuenţi, pentru că ei nu mai sunt persoane acuzate care participă la judecată, în înţelesul articolului 7 alin. (3) din Codul de procedură penală [a se vedea, pentru un raţionament asemănător, cauzele din faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: Franz Fischer v. Austria (dec.), 6 mai 2003; Trgo v. Croaţia, 11 iunie 2009, § 70; Vojta v. Cehia (dec.), 8 februarie 2011]. Excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-un proces penal constituie un mijloc de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru persoana a cărei hotărâre de condamnare nu a devenit irevocabilă încă. Excepţia de neconstituţionalitate este o instituţie concepută pentru a se evita condamnarea irevocabilă în baza unei legi presupuse a fi neconstituţională şi are un caracter ante-factum, nu post-factum. Acest mijloc de apărare nu le-a fost negat actualilor revizuenţi. Ei au avut posibilitatea folosirii lui atunci când au fost judecaţi în primă instanţă şi în faţa instanţelor la care au putut ajunge prin intermediul căilor ordinare de atac. Din acest motiv, în cazul în care Curtea Constituţională s-ar ralia la argumentele instanţei de drept comun şi ar admite excepţia de neconstituţionalitate, ea şi-ar ignora propria jurisprudenţă, mai exact, punctul 82 din Hotărârea nr. 2 din februarie 2016, care prevede condiţiile pe care trebuie să le întrunească excepţia. Una dintre acestea menţionează că „Prevederile contestate vor fi aplicate la soluţionarea cauzei”, ceea ce nu este echivalent cu Prevederile contestate au fost aplicate la soluţionarea cauzei. Procedând astfel, Curtea Constituţională ar permite apariţia unui nou mecanism, un mecanism intermediar, situat între excepţia de neconstituţionalitate şi actio popularis, având în vedere faptul că autorii cererilor ar trebui să aibă calitatea de revizuenţi. Nu credem că admiterea acestui gen de excepţii ar fi un lucru benefic pentru activitatea supra-încărcată a instanţelor de drept comun din Republica Moldova. Curtea Constituţională trebuie să se ghideze inclusiv de consecinţele pe care le poate provoca soluţia sa. În mod inevitabil, odată cu admiterea cererilor de revizuire pentru acest motiv, s-ar pune în mod legitim problema suspendării executării hotărârilor penale supuse revizuirii, până la pronunţarea unor hotărâri ale Curţii Constituţionale în privinţa normelor contestate. Tot astfel, nu vor trebui ignoraţi nici cetăţenii care cer revizuirea unor hotărâri civile şi ridică în acelaşi timp excepţia de neconstituţionalitate. Nu vor face excepţie nici cei care au depus cereri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva Republicii Moldova. Cererile lor de revizuire vor trebui admise, chiar dacă nu a fost pronunţată încă o hotărâre sau o decizie a Curţii Europene, ţinând cont de principiul egalităţii de tratament al revizuenţilor-autori de excepţii de neconstituţionalitate şi al revizuenţilor-autori de cereri trimise la Strasbourg. Cu alte cuvinte, justiţiabilii nemulţumiţi ar putea pune bazele unui corp masiv de cazuri de revizuire pendinte, greu sau chiar imposibil de gestionat.

 Există, totuşi, şi alte modalităţi pentru ca revizuenţii să conteste constituţionalitatea articolului 328 alin. (1) din Codul penal, fără a provoca o schimbare majoră în activitatea instanţelor de drept comun. Ei pot apela la Avocatul Poporului sau la membrii Parlamentului, care sunt actori importanţi ai democraţiei constituţionale şi care au prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

În concluzie, problema aplicabilităţii prevederii legale privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate este destul de diferită, din punct de vedere juridic, de cea a neconstituţionalităţii articolului 328 alin. (1) din Codul penal. Respectarea condiţiilor privind aplicabilitatea acestei instituţii procesuale este o chestiune strict preliminară. Când nu sunt respectate condiţiile ei, nu se poate trece la analiza substanţială a acestui articol de Cod penal. Prin urmare, opinia Curţii Supreme de Justiţie se opreşte aici.