Vineri, 20.05.2016, dl Mihai Poalelungi, împreună cu Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, dl Victor Micu, au reluat practica organizări şedinţelor de lucrucu preşedinţii şi vicepreşedinţii Curţilor de Apel şi judecătoriilor.

În cadrul şedinţei, care a fost prima organizată după numirea dlui M. Poalelungi pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, au fost discutate mai multe chestiuni ce ţin de activitatea instanţelor judecătoreşti.

În special, discuţiile s-au axat pe dezbaterea problemelor cu privire la unificarea practicii judiciare, respectarea jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, stabilite prin hotărâri explicative ale Plenului, avize consultative, recomandările colegiilor, jurisprudenţei emanate prin deciziile Curţii pronunţate în recurs şi hotărârile CEDO.

De asemenea, a fost abordată problema calităţii actului de justiţie prin prisma legalităţii deciziilor adoptate în primele instanţe şi în apel, inclusiv, în contextul criticilor aduse sistemului judecătoresc cu privire la motivarea insuficientă a soluţiilor judiciare.

Participanţii la discuţii au reiterat cerinţa studierii permanente a motivelor de casare a hotărârilor judecătoreşti în apel şi recurs, precum şi necesitatea luării de atitudine, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în situaţiile când numărul mare de casări se datorează practicii judiciare deficiente la nivelul anumitor instanţe sau activităţii anumitor judecători.

În context, preşedinţii de instanţe au fost informaţi că pentru anul 2016, Curtea Supremă de Justiţie şi-a propus să schimbe modul de acordare a asistenţei metodice.

În special, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie vor avea deplasări semestriale doar la Curţile de Apel. În acelaşi timp, pentru a promova implicarea nemijlocită a Curţilor de Apel în unificarea şi dirijarea practicii judiciare în circumscripţiile sale, asistenţa metodică judecătoriilor va fi acordată de judecătorii Curţilor de Apel.

Profitând de formatul întrevederii, participanţii la discuţii au mai făcut schimb de opinii cu privire la durata procedurilor şi posibilităţile de eficientizare a timpului judiciar, precum şi au abordat deficienţele tehnice şi normative ce apar în procesul de lucru la repartizarea aleatorie a dosarelor, în contextul Hotărârii Curţii Constituţionale din 23 februarie 2016, privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală.