Unificarea practicii judiciare - prioritate constantă
a Curţii Supreme de Justiţie
Stimaţi colegi,
În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Curtea este instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionarea litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.
Edificarea unui mecanism eficient de creare şi menţinere a practicii judiciare unitare, atât în cadrul instanţei judecătoreşti supreme, cât şi în instanţele inferioare, a devenit principalul scop al activităţii Curţii Supreme de Justiţie pe parcursul ultimilor ani.
Unele schimbări de esenţă în activitatea sistemului judecătoresc deja sunt remarcate în jurisprudenţa şi statistica CEDO. Spre exemplu, în anul 2011, pe rolul Curţii de la Strasbourg se aflau 4261 de cereri împotriva Republicii Moldova, iar la începutul anului 2015, numărul lor s-a redus la 1104 cereri. În aceiaşi perioadă, procentajul cererilor declarate admisibile de către CEDO s-a diminuat de la 28-32% la 1,84%, cu o tendinţa de descreştere stabilă.
Merită atenţie şi faptul că violările Convenţiei stabilite de Curtea Europeană, în prezent, se referă, preponderent, nu la justiţie, dar la activitatea altor organe ale statului. Şi mai puţine sunt condamnările generate de jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie.
Potrivit raportului anual al Agentului Guvernamental pentru anul 2014, din punct de vedere statistic, problemele comunicate Guvernului, în anul 2014, cu care s-au adresat reclamanții și care au ajuns în atenția Curții Europene, relevă existența unor cazuri izolate sau relativ noi pentru jurisprudența în spețele împotriva Republicii Moldova și care nu relevă o tendință crescândă ori existența anumitor probleme structurale. Printre acestea se regăsesc:
- decesul în custodia autorităților și investigația acestuia. Suspiciuni cu privire la rele tratamente;
- decesul persoanei în circumstanțe suspecte și obligația pozitivă de a investiga cazul;
- imixtiunea în bună posesie a companiei reclamante aplicată printr-o sarcină excesivă, prin ordonarea exploatării resurselor naturale din vecinătate în interes public;
- încătușarea deținutului pe viață, ca măsură de pedeapsă disciplinară, în afara camerei de detenție;
- limitarea libertății de circulație, prin refuzul de eliberare a pașaportului, ca o măsură de sancționare pentru neplata amenzilor contravenționale;
- redeschiderea procedurilor penale;
- percheziția domiciliului, fără știrea locatarilor de facto, dar cu permisiunea persoanei care a avut doar viză de reședință;
- incoerența practicii judiciare exprimată printr-o pretinsă motivare judiciară insuficientă;
- compensație insuficientă pentru malpraxis;
- pretinsa privare neproporțională de drepturi părintești.
În aceeași ordine de idei, se notează următoarele probleme abordate prin cazuri comunicate, care relevă probleme repetitive și reflectă o anumită tendință în ansamblu:
- detenția în condiții inumane și pretinsa lipsă a asistenței medicale (14 cazuri);
- tratamente ineficiente în locuri de detenție (1 caz);
- tratamente ineficiente în custodia poliției și investigația insuficientă (2 cazuri);
- problema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană (17 cazuri);
- lipsa motivării din partea instanțelor a acceptării apelurilor/recursurilor tardive (3 cazuri);
- nemotivarea hotărârilor în materie contravențională (1 caz);
- refuzul de examinare a recursului pe motiv de neachitare a taxei de stat (1 caz);
- arestul penal nemotivat sau motivat în mod necorespunzător (3 cazuri).
Datele statistice cu privire la jurisprudenţa naţională, de asemenea, indică schimbări calitative în actul de justiţie exercitat de Judecătorii şi Curţile de Apel. Astfel, pe parcursul anilor 2013, 2014, 2015, a scăzut numărul recursurilor declarate admisibile pentru examinare în colegiile curţii. Concomitent, a scăzut şi numărul soluţiilor judecătoreşti pronunţate de Judecătorii şi Curţile de Apel, care au fost, ulterior, casate în recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Concluziile expuse, pe lângă anumite succese obţinute, relevă, totodată, şi deficienţe care urmează a fi eliminate cât mai curând posibil. În această ordine de idei, în special, întru înlăturarea maxim posibilă a cazurilor de condamnare a Republicii Moldova pentru condamnări repetitive a Convenţiei Europene, Curtea Supremă de Justiţie a constituit un grup de lucru, format din judecători şi reprezentanţi ai mediului academic, care vor elabora un comentariu ştiinţifico-practic al tuturor hotărârilor de condamnare a Republicii Moldova, adoptate de Curtea Europeană până în prezent. Comentariul va conţine concluzii şi recomandări asupra aplicării fiecărui articol de Convenţie, autorii sperând că lucrarea va deveni unul din principalele repere de aplicare a Convenţiei nu numai pentru judecători, dar şi pentru toţi juriştii. Tiparul Comentariului este programat pentru luna iunie, anul curent.
Un motiv în plus de continuare a activităţilor de implementare la nivel naţional a prevederilor Convenţiei şi jurisprudenţei CEDO îl constituie şi deficienţele apărute la examinarea cererilor cu privire la repararea prejudiciului moral şi material cauzat persoanelor deţinute prin violarea art. 3, 5, 8 din CEDO sau cererilor depuse conform Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, nr. 87 din 21.04.2011. Astfel, în detrimentul unei jurisprudenţe bogate CEDO cu privire la Republica Moldova şi contrar recomandărilor şi hotărârilor explicative ale Curţii Supreme de Justiţie, mulţi judecători stabilesc reparaţii absolut neechitabile pentru ingerinţele admise de organele statului în drepturile garantate de Convenţie. Acest fapt, generează şi menţine statutul de victimă pentru un număr mare de persoane şi riscă să creeze dificultăţi atât pentru justiţiabili, cât şi pentru imaginea sistemului judecătoresc.
Stimaţi colegi,
E bine ştiut, că deja de aproximativ 20 ani, legislaţia procesuală nu mai obligă instanţele judecătoreşti să stabilească adevărul obiectiv, judecătorii urmând, în cadrul unui proces contradictoriu, să reflecte asupra adevărului juridic, pe care-l stabileşte în baza prestaţiei părţilor, care, la rândul său, acţionează de pe poziţii de egalitate. Aparent, totul este în conformitate cu principiile unui stat de drept şi democratic contemporan. Totuşi, nu cred că avem careva satisfacţie în situaţiile în care se pronunţă decizii perfect legale, dar atât judecătorii, mediul juridic sau societatea îşi dau uşor seama că soluţia ar fi putut fi alta în dependenţă de prestaţia părţilor. Din acest motiv, consider că, fără a prejudicia principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în proces, trebuie să identificăm mecanisme, inclusiv legislative, cu privire la conferirea judecătorilor unui rol proactiv în derularea procedurilor. Or, doar o implicare activă a judecătorului în dirijarea procesului, desigur de pe poziţie absolut echidistantă, poate să elimine multiplele cazuri de tergiversare a proceselor şi să micşoreze la maxim numărul speţelor în care deciziile absolut legale nu sunt de aceeaşi parte cu dreptatea cetăţeanului.
Pentru combaterea tergiversării proceselor, Curtea Supremă de Justiţie va elabora şi propune un proiect de lege care va prevedea examinarea recursului asupra actelor de procedură ale instanţelor de fond şi apel separat de dosarul cauzei. În aşa mod, vor fi evitate situaţiile când timpul judiciar utilizat la examinarea contestării încheierilor pronunţate asupra aspectelor procedurale este mai mare decât la examinarea fondului cauzelor penale sau civile.
Pentru anul 2016, Curtea Supremă de Justiţie şi-a propus să schimbe şi modul de acordare a asistenţei metodice. În special, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie vor avea deplasări semestriale la Curţile de Apel, unde vor discuta cu judecătorii curţilor şi preşedinţii instanţelor de judecată. În aşa mod, sperăm să promovăm implicarea nemijlocită a Curţilor de Apel în unificarea şi dirijarea practicii judiciare în circumscripţiile sale, Curţii Supreme de Justiţie revenindu-i rolul de coordonator al acestui proces complicat şi important în jurisprudenţa modernă.
Vreau să menţionez că, pe parcursul ultimilor ani, Curtea Supremă de Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii au depus eforturi considerabile pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei. Ambele foruri reprezentative ale sistemului judecătoresc au susţinut majoritatea iniţiativelor legislative parvenite din Parlament şi Guvern, întru realizarea reformei şi au venit cu propriile propuneri cu privire la dinamizarea schimbărilor în domeniul justiţiei.
Amintesc că, anul trecut, la iniţiativa judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, a fost creat Centrul pentru reformă în justiţie. Mai multe iniţiative ale judecătorilor au fost expediate pentru examinare Ministrului Justiţiei, iar unele vor constitui obiect de dezbateri în Parlament.
Trebuie să menţionez, că unele iniţiative, şi anume cu privire la reorganizarea Curţii Supreme de Justiţie, astfel încât jumătate din magistraţi să fie numiţi din rândul judecătorilor de carieră, iar jumătate din mediul academic, avocaţilor şi societăţii civile şi cea cu privire la învestirea Consiliului Superior al Magistraturii cu dreptul de a verifica averile judecătorilor şi eliberarea din funcţie a judecătorilor care nu vor putea motiva legalitatea dobândirii bunurilor, au fost susţinute şi de experţii europeni, membri ai consiliilor judiciare şi judecători ai Uniunii Europene.
Au primit o susţinere largă şi iniţiativele cu privire la:
- Excluderea imunităţii judecătorilor în cauze contravenţionale şi informarea Consiliului despre fiecare sancţiune contravenţională aplicată de instanţe judecătorilor pentru a verifica oportunitatea sancţionării lor disciplinare, inclusiv prin demitere din funcţie.
- Modificarea Codurilor de procedură penală şi civilă, astfel încât, în cauze mai puţin complicate, să existe doar o singură cale de atac.
- Unificarea practicii judiciare în cauze penale şi contravenţionale prin Avize consultative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie;
Onorată asistenţă,
Unificarea practicii judiciare, ghidarea instanţelor judecătoreşti în realizarea actului de justiţie, întemeiat pe principiul securităţii raporturilor juridice şi responsabilizarea magistraţilor au constituit principalele priorităţi în activitatea instanţei supreme.
Totuşi lipsa condamnărilor de rezonanţă în cazurile infracţiunilor de corupţie şi celor conexe, pe potriva celor larg mediatizate, de exemplu, în România, precum şi permanentele suspiciuni din partea societăţii civile cu privire la integritatea judecătorilor şi dorinţa acestora de a se ralia standardelor europene, în exercitarea actului justiţiei, continuă să menţină indicii încrederii populaţiei în sistemul judecătoresc la cote minime.
Pentru elucidarea obiectivă, atât a stării de fapt reale, cât şi a priorităţilor de viitor, Curtea Supremă de Justiţie a solicitat Şefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Excelenţei Sale Pirkka Tapiola, să examineze posibilitatea delegării pe bază permanentă, pe o perioadă de un an de zile, a unei misiuni de experţi din cadrul Uniunii Europene, în scopul efectuării unei monitorizări ample şi complete a actului de justiţie exercitat în Republica Moldova.
Demersul Curţii Supreme de Justiţie a fost întemeiat şi pe experienţa ţărilor din Europa de Sud-Est, care au demonstrat elocvent, că doar practicile UE, inclusiv de monitorizare şi asistenţă, reprezintă cele mai viabile soluţii pentru sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Prin Hotărârea din 24.11.2015, demersul Curţii Supreme de Justiţie a fost susţinut şi de Consiliul Superior al Magistraturii.
În acelaşi timp, CSM a acceptat propunerea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie de a solicita fonduri UE, pentru înregistrarea video a tuturor şedinţelor de judecată, astfel încât materialele înregistrate să fie disponibile pentru membrii Consiliului, inspecţia judiciară şi colegiile de pe lângă Consiliu.
Profit de ocazie şi amintesc colegilor că Curtea Constituţională, examinând sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, prin Hotărârea nr. 2 din 09.02.2016 a statuat că, în cazul existenţei incertitudinii privind constituţionalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la soluţionarea unei cauze aflate pe rolul său, instanța de judecată este obligată să sesizeze Curtea Constituţională. Excepția de neconstituţionalitate poate fi ridicată în faţa instanţei de judecată de către oricare dintre părți sau reprezentantul acesteia, precum şi de către instanţa de judecată din oficiu. Sesizarea privind controlul constituţionalităţii unor norme ce urmează a fi aplicate la soluţionarea unei cauze se prezintă direct Curţii Constituţionale de către judecătorii/completele de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție, curților de apel și judecătoriilor, pe rolul cărora se află cauza.
Reieşind din raţionamentele Curţii Constituţionale, este important de reţinut că judecătorul ordinar nu se pronunţă asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii cu Constituţia a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții:
Stimaţi Colegi,
În final, doresc să-mi exprim speranţa că noi toţi, având scopul comun de a perfecţiona radical activitatea instanţelor naţionale, nu vom ezita să demonstrăm că reformele şi schimbările în justiţie, indiferent de felul în care sunt uneori apreciate, totuşi, într-o perspectivă deloc îndelungată, vor avea o finalitate de succes.
Vă mulţumesc pentru atenţie.