Astăzi, 26.06.2015, Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie au adresat un demers comun Preşedintelui Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, dna Raisa Apolschii şi Ministrului Justiţiei, dl Vladimir Grosu cu privire la acordarea sprijinului necesar pentru promovarea în Parlament a proiectului Codului administrativ.

Sub egida Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova şi a Curţii Supreme de Justiţie, din anul 2010 a activat un grup de lucru pentru elaborarea proiectului Codului administrativ, menit să reglementeze procedura contenciosului administrativ.

Grupul de lucru, format din judecători, reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile a beneficiat pe parcursul activităţii de suportul şi asistenţa experţilor germani, graţie colaborării fructuoase a sistemului judecătoresc cu Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională.

În perioada de 25-26 iunie 2015, proiectul a fost dezbătut public în cadrul Conferinţei internaţionale intitulată ”Justiţia contenciosului administrativ în calitate de instrument al statului de drept”.

Participanţii la conferinţă au menţionat că viitoarele reglementări reprezintă un progres important în consolidarea statului de drept, un pas semnificativ în direcţia unei justiţii europene şi un rezultat elocvent al efortului de modernizare şi reformare a justiţiei moldoveneşti.

Oaspeţii au remarcat că Proiectul Codului administrativ va asigura exercitarea unui control riguros asupra activităţilor administrative, iar judecătorii şi justiţiabilii vor beneficia de un cadru legislativ uniform şi echitabil. Proiectul răspunde şi provocărilor ce impun protejarea şi garantarea eficientă a drepturilor omului în raport cu statul şi alte autorităţi publice.

În intervenţiile sale, experţi din Germania, Estonia, Georgia, Armenia, Ucraina, România, şi alte state, au apreciat proiectul Codului administrativ ca un instrument al statului de asigurare a respectării legislaţiei de către autorităţi, asigurare a credibilităţii pe plan intern şi promovării imaginii pozitive a republicii Moldova pe plan extern. La fel, s-a menţionat că noile reglementări vor crea un cadru legal atractiv şi avantajos pentru investiţiile străine şi dezvoltarea economică.