Eliminarea corupţiei din justiţie depinde de voinţa, interesele şi integritatea justiţiarilor
Astăzi, 12 iunie 2015, şi-a încheiat lucrările Conferinţa internaţională cu tema „Bunele practici în combaterea şi prevenirea corupţiei în justiţie. Promovarea integrității şi transparenţei în viaţa publică a magistraţilor”, organizată de Curtea Supremă de Justiţie în colaborare cu Ambasada Franţei în Republica Moldova.
În cadrul conferinţei au fost tratate în aspect comparat, reieșind din prevederile legale şi practica statului francez şi a țării noastre, subiecte importante privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sistemul judecătoresc cum ar fi: transparenţa vieţii publice a magistraţilor; transparenţa în activitatea instanţelor judecătoreşti; formarea judecătorilor şi eliminarea influenţelor în procesul de numire acestora, etica judecătorului şi procedurile disciplinare; conflictul de interese, controlul declaraţiilor de interese şi transparenţă privind datele publice.
La fel, au fost aduse în discuţie aspecte referitoare la eficienţa şi lacunele mecanismelor pentru combaterea corupţiei şi de control a integrităţii.
Multitudinea şi varietatea discuţiilor, dezbaterile pline de conţinut şi interesul manifestat de către participanţi, a reconfirmat actualitatea şi importanţa subiectelor, cât şi orientarea activă și durabilă a reprezentanţilor autorităților publice naţionale, magistraţilor şi procurorilor prezenţi la conferinţă, de a elimina corupţia din sistemul public, inclusiv prin excluderea riscurilor corupţionale şi reprimarea comportamentelor deviante de la integritate şi normele deontologice.
Cu referire la conferinţa, Înalţii demnitari europeni Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Jose Juis Herrero, şeful oficiului Consiliului Europei la Chişinău, au menţionat că pentru prevenirea şi combaterea corupţiei este importantă orice activitate, orice discuţie şi cu atât mai mult o astfel de abordare comparativă a subiectului corupţiei bazată pe bunele practici ale unui stat care a obţinut succese în domeniul vizat, cum este Republica Franceză.
Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a mulţumit celor prezenți, în special experţilor francezi pentru informaţia interesantă şi deschiderea spre discuţii, şi personal Excelenței Sale, Pascal Vagogne, Ambasador al Franţei în Republica Moldova pentru colaborarea bilaterală în mai multe domenii, inclusiv şi la organizarea conferinţei respective.
La rândul său, E. S. Pascal Vagogne a remarcat disponibilitatea Curţii Supreme de Justiţie de a aduce în discuţie publică aceste subiecte, a apreciat dorinţa şi inițiativa unor judecători în frunte cu preşedintele CSJ, Mihai Poalelungi de a reforma sistemul judecătoresc şi şi-a exprimat convingerea că nivelul corupţiei în justiţia moldovenească se va diminua, depinde de voinţa, interesul şi integritatea fiecărui judecător.
Participanţii la conferinţă au avut posibilitatea să asculte şi să dezbată subiectele din agenda conferinţei cu specialişti de înaltă calitate din Franţa, cum ar fi Eliane HOULETTE, prim procuror în domeniul financiar, şeful Parchetului Financiar Naţional, Raphaël GRANDFILS, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Guillaume VALETTE-VALLA secretar general al Înaltei Autorități pentru Transparența Vieții Publice, David GINOCCHI, doctor în drept, şef al Direcţiei juridice și studii în cadrul Înaltei Autorităţi pentru Transparența Vieții Publice, Lionel SABATER-BONO, Consilier în cadrul Serviciului Central de Prevenire a Corupției în cadrul Ministerului Justiției, Paul-Marie FALCONE, ex-ministru pentru Infrastructură și Lucrări Publice, avocat.
Totodată precizăm că, rapoartele expuse în cadrul conferinţei vor putea fi vizualizate pe pagina web. a Curţii Supreme de Justiţie, despre care fapt Vă vom informa suplimentar.
Direcția drepturile omului şi cooperare externă