În memoria Domnului Pavel Barbalat
Astăzi, 29 mai 2015, Colectivul Curţii Supreme de Justiţie îşi exprimă omagiul faţă de colegul său, Pavel Barbalat, care ar fi împlinit o vârstă onorabilă de 80 ani, dacă soarta nu ar fi decis altfel, luându-l dintre noi, acum zece ani.
Pavel Barbalat a fost şi a rămas pentru comunitatea juridică o personalitate notorie. El este tutelarul domeniului juridic după perioada socialistă, care, pe bună dreptate, este considerat unul dintre motorii justiției echitabile.
Domnia Sa şi-a dedicat patruzeci şi şase de ani din viaţă justiţiei. A fost un magistru eminent, a contribuit la deschiderea unor noi viziuni în ceea ce ține de elaborarea și aplicarea unei legislații corecte, obiective și democratice, a încurajat mereu tânăra generaţie de jurişti spre noi aspirații democratice.
Domnul Barbalat a fost unul din promotorii democrației juridice care s-a consacrat vieții publice. Graţie acestor intelectuali, care au rămas devotați valorilor democratice şi au contribuit la perfecționarea democrației, astăzi suntem un stat de drept, independent şi suveran.
În această zi suntem alături de familia Barbalat, care este încă îndurerată de plecarea din viaţă a tatălui Pavel Barbalat şi-i dorim cutezanţă şi să păstreze vie memoria acestuia.
Date biografice:
Pavel Barbalat, s-a născut la 29 mai 1935, în satul Cioburciu, Slobozia, Republica Moldova.
În anii 1953-1958 şi 1958-1964 şi-a făcut studiile la facultăţile de filologie şi, respectiv, de drept ale Universităţii de Stat din Moldova.
În anii 1958-1962 a activat în calitate de consultant al secţiei juridice a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti; 1962-1966 - în calitate de judecător şi preşedinte al judecătoriei raionului Octombrie, or. Chişinău; 1966-1971 - judecător la Judecătoria Supremă a R.S.S. Moldoveneşti; 1971-1989 - şef de secţie, şef de direcţie, viceministru al justiţiei;
1989-1995 - preşedinte al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova.
La 7 februarie 1995 a fost desemnat în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. În perioada 23 februarie 1995 - 23 februarie 2001 a exercitat funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale din Republica Moldova.
Şi-a dat concursul la elaborarea manualului „Dreptul constituţional în ţările de peste hotare”, precum şi a legislaţiei naţionale cu privire la funcţionarea limbilor în Republica Moldova.
Este coautorul monografiilor „Constituţia Republicii Moldova, comentată articol cu articol” şi „Hotărâri privind interpretarea Constituţiei Republicii Moldova”, autorul monografiei „Actele stării civile: căsătoria, familia, legea”, a publicat numeroase articole în reviste de specialitate.