În cadrul întrevederii, Mihai Poalelungi şi Liz Seaton au discutat problemele actuale din sistemele judecătoreşti ale ambelor state şi şi-au expus viziunile referitor la aspecte legate de sporirea credibilității societății în justiție, reducerea la minim a influenței politicului asupra justiției şi creșterea calității actului de justiție.

Preşedintele CSJ a informat despre acţiunile realizate în contextul reformei sistemului judecătoresc şi a menţionat câteva soluţii care urmează să fie întreprinse în scopul urgentării acesteia, cum ar fi: pachetul de propuneri legislative care va fi prezentat pentru dezbateri publice şi deschiderea Centrului pentru reformă în sistemul judecătoresc, creat în scopul stabilirii unei conlucrării proactive dintre judecători, organizaţii neguvernamentale şi cetăţeni pentru realizarea unei justiţii corecte, transparente şi în consonanţă cu necesităţile societăţii, care pentru Republica Moldova reprezintă un element de noutate.

La rândul său, dna Liz Seaton, directorul executiv adjunct al Justice at Stake, a menționat că: „anumite standarde și mecanisme aplicate cu succes în Republica Moldova în cadrul procesului de implementare a reformei în justiție pot servi un exemplu demn de urmat pentru SUA. Procesul de selectare și promovare a judecătorilor din Republica Moldova poate fi o alternativă foarte bună pentru SUA în care judecătorii acced în funcție prin alegeri directe. Justice at Stake consideră că alegerea directă a judecătorilor este o modalitate vicioasă de  selectare a acestora, deoarece nu asigură independența necesară a judecătorilor. Există un risc înalt ca judecătorul care a solicitat și a primit finanțare în cadrul campaniei electorale va fi dependent de finanțator.”

Mihai Poalelungi a mulţumit dnei Seaton pentru aprecieri şi a remarcat buna funcţionalitate a sistemului judecătoresc din Statele Unite ale Americii, care poate servi un model pentru tara noastră, concretizând că „pentru sistemul juridic al Republicii Moldova combinarea celor mai bune practici din sistemul de drept continental și cel anglo-saxon este o soluţie şi poate contribui la îmbunătățirea procesului de înfăptuire a justiției”.

La finele întrevederii, Liz Seaton şi Andrei Briceac, președintele Institutului de Justiție Civilă, la invitaţia căruia se află în Republica Moldova oaspetele şi prezent la întrevedere, au mulţumit dlui Preşedinte pentru posibilitatea de a susţine aceste discuţii.

Întrevederea a fost organizată în cadrul Programului de schimb profesional – Professional Fellows Program, finanţat de Departamentul de Stat al SUA şi administrat de American Councils for International Education.

„Justice at Stake” este o organizaţie non-profit cu sediul în Washington, SUA, care are misiunea de a contribui la păstrarea independenţei şi imparţialităţii instanţelor judecătorești din SUA.