În cadrul întrevederii de astăzi, 16 martie 2015, Mihai Poalelungi, Preşedintele CSJ  şi Excelenţa Sa, James D. Petit, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova au discutat despre reforma justiţiei, rezultatele obţinute şi multiplele activităţi care urmează a fi întreprinse.

La începutul întrevederii Domnul Poalelungi, a salutat prezenţa Excelenţei Sale la Curtea Supremă de Justiţie şi a exprimat mulţumiri pentru suportul financiar acordat de către Statele Unite ale Americii ţării noastre în implementarea reformelor, inclusiv în sistemul judecătoresc.

Excelenţa Sa, James D. Petit a remarcat unele succese deja obţinute în cadrul reformei justiţiei. În special, a menţionat implementarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) şi a Programului FEMIDA utilizat la înregistrarea audio a şedinţelor de judecată, ambele fiind realizate cu sprijinul financiar al Guvernului SUA.

Domnul Ambasador s-a arătat foarte interesat de propunerile înaintate de către dl. Poalelungi lansate în cadrul Adunării generale a judecătorilor, precizând că acestea  denotă un interes sporit pentru eficientizarea reformării sistemului judecătoresc şi că mizează foarte mult ca aceste propuneri să fie susţinute de clasa politică, iar implementarea lor să aducă schimbări pozitive în justiţie, care ar exclude persoanele incompetente şi corupte, deoarece „e mai greu de schimbat oamenii decât sistemul, de aceea sistemul trebuie modificat în aşa fel ca să-i excludă pe acei care nu acceptă transformările”.

La rândul său, dl. Mihai Poalelungi a precizat că toate acţiunile care au fost şi sunt întreprinse în cadrul reformei au avut şi au un singur scop – îmbunătăţirea imaginii justiţiei şi  obţinerea încrederii cetăţenilor în justiţie. Aceste scopuri pot fi obţinute doar prin ridicarea calităţii actului de justiţie, având o legislaţie buna şi judecători competenţi şi integri. Actualmente, efortul este îndreptat asupra responsabilizării judecătorilor în exercitarea atribuţiilor funcţionale, iar reforma justiţiei va fi finalizată doar atunci când cetăţenii vor fi mulţumiţi de justiţie.

La finalul întâlnirii, atât Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, cât şi Excelenţa Sa, James D. Petit, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, au reiterat disponibilitatea de cooperare în asigurarea continuităţii reformelor în justiţie.

Excelenţa, Sa James D. Petit a menţionat că Guvernul Statelor Unite ale Americii va sprijini în continuare acţiunile preconizate pentru reformarea sistemului judiciar.