ADUNAREA GENERALĂ A JUDECĂTORILOR DIN MOLDOVA LA START
CHIŞINĂU - 13 martie 2015 - Adunarea Generală a Judecătorilor din Moldova se desfășoară astăzi la Chișinău, la eveniment fiind prezenți peste 400 de judecători din toată țara, membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție, oficiali și invitați.
Startul evenimentului a fost dat de către Victor Micu, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, instituție care organizează adunarea generală a judecătorilor. Președintele Victor Micu prezintă „Raportul pentru anul 2014 cu privire la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii și modul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești din Republica Moldova”.
La eveniment sunt prezenți președintele țării, Nicolae Timofti, ministrul de justiție Vladimir Grosu, alți oficiali și reprezentanți ai societății civile.
În timpul Adunării Generale a Judecătorilor sunt așteptate din partea CSM, CSJ și judecătorilor propuneri de inițiative legislative, reglementări care ar putea scurta durata proceselor, noi instrumente de lucru care ar putea veni în sprijinul justițiabililor cu privire la accesul la justiție, precum și proceduri de sporire a integrității judecătorilor.
Precizăm că „Raportul pentru anul 2014 cu privire la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii și modul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești din Republica Moldova” este publicat pe site-ul oficial al CSM, www.csm.md.
Reamintim că în cadrul reuniunii magistraților,funcționează un centru de presă, coordonat de către comunicatorii din sistemul judecătoresc cu sprijinul proiectului european ATRECO PROJECT. Echipa emite știri în regim de agenție de presă, pe tot parcursul desfășurării evenimentului. Astfel, sunt transmise știri în timp real către redacții și jurnaliști, informațiile fiind postate și pe site-urile oficiale ale CSM și CSJ, precum și pe adresa de facebook a CSM.
Jurnaliștii acreditați la eveniment au la dispoziție un centru de presă dotat cu calculatoare legate la rețeaua internet pentru a putea transmite rapid știrile către redacții. Totodată, în centrul de presă va fi amenajată o locație specială de unde se vor face declarațiile oficiale, se vor acorda interviuri și vor avea loc transmisii live ale televiziunilor. Pentru date suplimentare vă rugăm să va adresați prin email la: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .
Echipa de relaţii publice a CSM şi CSJ