La data de 16 septembrie 2014, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a examinat cauza Szkorits vs Ungaria, în care reclamantul, cetăţean al Ungariei, s-a plâns în faţa Curţii de la Strasbourg de încălcarea dreptului la proprietate prin deposedarea sa de lotul de pământ asupra căruia deţine titlul de proprietate.

Titlul de proprietate asupra terenului a fost înregistrat la 28 august 2000.Cu toate acestea, el nu a putut intra în posesia bunului, deoarece terenul a fost ocupat şi utilizat de către alte persoane.

Examinând circumstanţele cauzei, CEDO menţionează  că nu vede nici un motiv pentru a pune sub semnul întrebării buna-credință a reclamantului care se consideră proprietarul de drept al terenului, deși terenul a fost ocupat de alte persoane.

Curtea la fel observă că reclamantului, până în prezent, nu i  s-a acordat nici o despăgubire pentru încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentaleşi, prin urmare, reclamantul nu și-a pierdut  calitatea de victimă în sensul articolului 34 §1 al Convenției.

 

 

Raţionamentele Curţii Europene asupra obiectului cauzei Szkorits vs Ungaria sunt expuse mai detaliat în rezumatul asupra hotărârii  respective, accesând:

 http://despre.csj.md/index.php/jurisprudenta-cedo1/rezumat-hotararilor-relevante-ale-cedo/36-rezumat-hotarari-cedo-2014 

 

Direcţia drepturilor omului si cooperare externă