Print 

 

Curtea Supremă de Justiție informează publicul despre stabilirea unui program special pentru zilele de 16 și 17 mai 2026.

În conformitate cu art. 98 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) din Codul electoral, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva actelor judecătorești ale curților de apel adoptate în cadrul litigiilor electorale. Programul instanţelor de judecată se organizează în aşa fel încât contestaţiile să poată fi depuse şi examinate fără întârziere

Totodată, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul electoral, în perioada electorală, autorităţile competente examinează contestaţiile în termen de 3 zile de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea litigiilor electorale, instanţele judecătoreşti aplică acelaşi termen, inclusiv în cadrul procedurilor de exercitare a căilor de atac.

În acest context, pentru a asigura respectarea termenelor legale privind depunerea și examinarea contestațiilor în materie electorală, prin Dispoziția nr. 30 din 14 mai 2026 a Președintei interimare a Curții Supreme de Justiție a fost stabilit un program special pentru zilele de 16 și 17 mai 2026.

 

Textul integral al Dispoziției poate fi consultat aici:

https://despre.csj.md/images/dispozi%C5%A3ia_nr._30_din_14.05.26.pdf

 

Persoană responsabilă:

Bradu Tatiana - Șefa Secției evidență procesuală a cauzelor civile, comerciale și de contencios administrativ 

Telefon de contact nr. (022) 218-772 

 

                                            Direcţia Monitorizare şi Relaţii cu Publicul