Participarea la Conferința internațională, cu tema: „Executarea silită: dreptul în acțiune pentru echitate socială și stabilitate economică”
În data de 18 septembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție, reprezentată de judecătorul Gheorghe Stratulat, a participat la evenimentul aniversar dedicat celebrării a 15 ani de liberalizare a sistemului de executare silită din Republica Moldova.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai sistemului judiciar, ai organizațiilor profesionale relevante, ai mediului de afaceri, precum și experți internaționali de prestigiu în domeniul executării silite.
Programul a debutat cu o sesiune festivă consacrată bilanțului celor 15 ani de activitate ai profesiei de executor judecătoresc în Republica Moldova, urmată de desfășurarea lucrărilor Conferinței internaționale, cu tema: „Executarea silită: dreptul în acțiune pentru echitate socială și stabilitate economică”.
Participanții au abordat subiecte esențiale ce vizează costurile neexecutării hotărârilor judecătorești, modernizarea activității de executare silită și dimensiunea socială a executării silite.
Conferința a evidențiat importanța executării silite ca mecanism esențial în consolidarea statului de drept, garantarea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești și promovarea echității sociale și a stabilității economice-elemente necesare pentru continuarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul

