Elaborarea fișierului tematic nou – Procedura de examinare a recursurilor penale (declarate împotriva hotărârilor instanței de apel)
Întrucât Legea nr. 246/2023, în vigoare din 1 septembrie 2023, a schimbat fundamental temeiurile și procedura de judecare a recursurilor împotriva deciziilor instanței de apel, a apărut necesitatea reliefării tendințelor practicii judiciare și a clarificării unor aspecte importante în acest sens.
Astfel, a fost elaborat Fișierul tematic – Procedura de examinare a recursurilor penale (declarate împotriva hotărârilor instanței de apel).
Acesta este unul complex și explică detaliat mai multe momente, cum ar fi:
- hotărârile supuse recursului;
- persoanele care pot declara recurs;
- termenul de declarare a recursului (prevederile noi nu sunt aplicabile situației în care termenul de recurs a expirat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2023, termenul de recurs curge separat pentru avocat și pentru client);
- efectele devolutiv și extensiv ale recursului și limitele acestora;
- admisibilitatea recursului (deoarece orice recurs este prezumat admisibil, nu se emit încheieri prin care recursul să fie declarat admisibil);
- procedura și limitele judecării recursului (CSJ dispune rejudecarea cauzei de către curtea de apel doar atunci când nu poate soluționa rapid eroarea constatată, din cauza limitărilor de procedură sau a complexității factologice a chestiunilor care urmează a fi soluționate. Trimiterile la rejudecare dispuse până la 1 septembrie 2023 urmează a fi luate în calcul. Astfel,după ce a trimis o dată cauza la rejudecare, indiferent de data dispunerii rejudecării, Curtea Supremă de Justiție nu mai poate să trimită cauza la rejudecare);
- situațiile când convocarea părților în ședință este obligatorie etc.
Documentul analitic a fost publicat pe pagina web a Curții Supreme de Justiție și poate fi vizualizat aici.