În perioada 19-24 ianuarie 2025, o delegație a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova (CSJ), împreună cu reprezentanți ai Consiliului Europei, a efectuat o vizită de studiu la Curtea Supremă din Estonia, Curtea Supremă din Finlanda și Curtea Supremă Administrativă din Finlanda.

 

Obiectivul vizitei a avut drept scop facilitarea schimbului de informații și bune practici europene pentru consolidarea rolului Curții Supreme în unificarea practicii judiciare, creșterea transparenței, implementarea tehnologiilor informaționale, dezvoltarea capacității instituționale în conformitate cu standardele europene și stabilirea conexiunilor inter pares cu instanțele supreme din Estonia și Finlanda.

 

Reprezentanții instanțelor-gazdă au prezentat membrilor delegației structura și funcționarea sistemelor judiciare din Estonia și Finlanda, i-au informat despre competențele și rolul instanțelor supreme din aceste țări și despre organizarea secțiilor și modul de desfășurare a activităților acestora.

  

Agenda a inclus ședințe de lucru ce vizează strategii pentru unificarea practicii judiciare: metode eficiente de asigurare a coerenței în interpretarea și aplicarea legislației, precum și abordări moderne privind planificarea strategică, politicile instituționale și dezvoltarea organizațională a instanțelor supreme.

 

De asemenea, s-au discutat aspecte referitoare la managementul resurselor umane, comunicarea internă și externă a curților supreme, organizarea comunicării între instanțe, relațiile internaționale și cooperarea cu alte curți supreme, rețele și organizații. Suplimentar, s-a vorbit și despre integrarea tehnologiilor informaționale în activitatea judiciară, gestionarea paginilor web și a bazelor de date de jurisprudență.

 

Această vizită de studiu a constituit o oportunitate pentru Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova de a obține informații valoroase din experiențele unor sisteme judiciare consolidate și bine stabilite, care vor contribui semnificativ la procesul de reformare a instanței supreme din Republica Moldova, sprijinind alinierea acesteia la standardele europene și sporind, totodată, eficiența instituțională și încrederea publicului în sistemul judiciar.

 

Activitatea a fost organizată de către Consiliului Europei în cadrul proiectului „Consolidarea capacității instituționale a Curții Supreme de Justiție”. Acest proiect urmărește să încurajeze dezvoltarea instituțională prin intermediul dialogurilor inter pares cu instanțele supreme din alte state membre ale Consiliului Europei, contribuind la reforma continuă a CSJ și la rolul său central în sistemul de justiție.

 

 

Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul