În data de 23 ianuarie 2025, Curtea Supremă de Justiție a avut onoarea de a găzdui vizita membrilor Consiliilor Superioare ale Magistraturii din România și din Republica Moldova.

 

În discuții, au fost abordate subiecte importante pentru buna funcționare a sistemului judiciar ce vizează cariera judecătorilor, organizarea și eficiența activității acestora, reglementările privind etica și disciplina profesională, managementul resurselor umane, reformele judiciare și alinierea la standardele europene.

  

De asemenea, oaspeții au avut ocazia să viziteze muzeul Curții Supreme de Justiție și sala de ședințe.

  

Vizita a avut drept scop realizarea unui schimb de experiență, continuarea și dezvoltarea relațiilor de colaborare între cele două autorități, evidențiind angajamentul lor comun pentru consolidarea statului de drept și a independenței justiției.

 

 Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul