COMUNICAT- Consolidarea practicii judiciare ce ține de stabilirea pensiei de urmaș
Curtea Supremă de Justiție informează că și-a consolidat practica judiciară ce ține de stabilirea pensiei de urmaș (aplicarea art. 24-26 din Legea privind sistemul public de pensii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998), recent fiind soluționate 3 cauze în acest sens.
Instanța supremă a admis recursurile declarate de Casa Națională de Asigurări Sociale, casând hotărârile instanței de fond și/sau apel, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii ce viza anularea actelor administrative individuale defavorabile și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.
Pornind de la raționamentul explicit al legiuitorului, dedus din prevederile art. 24-27 din Legea privind sistemul public de pensii nr. 156 din 14 octombrie 1998, modificată în anul 2016, pensia de urmaș urmează a fi acordată doar în două situații exhaustiv definite de legiuitor, și anume: dacă persoana decedată beneficia de pensie pentru limita de vârstă, adică a împlinit vârsta prevăzută la art. 41 alin. (1), sau beneficiază de o pensie de dizabilitate.
Prin prezenta dispoziție, legiuitorul a exclus pensiile speciale precum sunt cele acordate judecătorilor, procurorilor, militarilor și altor categorii de persoane la atingerea unei vârste inferioare decât cea prevăzută la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 156 /14.10.1998, din câmpul art. 24 alin.(1) din aceeași lege. Altfel spus, pensia de urmaș nu poate fi calculată din pensia specială, ce constituie pensia pentru vechime în muncă.
Instanța de recurs a notat că, în sensul hotărârii Curții Constituționale nr. 11 din 26 mai 2022, reclamantul ar putea pretinde la pensia de urmaș a întreținătorului, titular de pensie specială, în cazul în care la data decesului acesta a întrunit condițiile pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, dar nicidecum nu din pensia specială de care a beneficiat întreținătorul decedat. În acest caz, reclamantul poate pretinde la pensia de urmaș, calculată din mărimea pensiei pentru limită de vârstă.
Deciziile pot fi vizualizate, accesând:
https://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=76613