Pe data de 25 octombrie, anual, este marcată Ziua Europeană a Justiției Civile, instituită la inițiativa Consiliului Europei și Uniunii Europene, pentru a releva faptul că justiția este un serviciu în slujba cetățenilor, un mijloc de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale în cadrul procedurilor judiciare.

 

Cu această ocazie, Curtea Supremă de Justiție a organizat, vineri, 25 octombrie 2024, Ziua Ușilor Deschise.

 

La eveniment au participat un grup de studenți ai anului II de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, care au fost însoțiți de profesorii Petru Vîrlan și Dumitru Stoica.

  

Vizitatorilor li s-au oferit informații ce vizează modul de funcţionare, competența și atribuțiile instanței supreme, circuitul dosarelor și materialelor aferente acestora, etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

 

De asemenea, oaspeții, ghidați de reprezentanții Secretariatului, au vizitat sala de judecată, sala Plenului, sala de Protocol, muzeul Curții Supreme de Justiție şi unele birouri ale angajaților.

 

Organizarea evenimentului Ziua Ușilor Deschise a avut ca obiectiv sporirea procesului de trasparenţă în activitatea instanţei și facilitarea unei înțelegeri mai bune a rolului Curții Supreme de Justiție în sistemul judiciar al Republicii Moldova.

 

 

Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul