Astăzi, 12 august 2024, Curtea Supremă de Justiție a fost gazda unui grup de stagiari din cadrul Programului de stagii susținut de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, însoțiți de Înaltul Consilier al Uniunii Europene în domeniul justiție și procuratură în Republica Moldova, doamna Gabriela Scutea.

  

Oaspeții au fost întâmpinați de președinta interimară a Curții Supreme de Justiție, doamna Stela Procopciuc, care i-a familiarizat cu istoricul clădirii, rolul, organizarea și competențele instanţei judecătoreşti supreme din Republica Moldova.

 

Stagiarii s-au arătat interesaţi atât despre activitatea și modalitatea de accedere în acestă funcție, cât și despre activitatea asistenților judiciari din cadrul Curții Supreme de Justiție.

 

Întrevederea s-a finalizat cu o rundă de întrebări-răspunsuri, după care tinerii au vizitat muzeul Curții Supreme de Justiție, având posibilitatea de a explora istoria instanței prin fotografii, exponate și documente relevante.

  

Ulterior, oaspeții au fost ghidați de către angajații Secretariatului instanței într-un tur al clădirii.

 

Amintim că, Programul comun de stagii ediția din 2024 al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova include primordial subiecte privind negocierile de aderare și procesul de integrare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

 

 

Direcția monitorizare și relații cu publicul