În data de 22 iulie 2024, președinta interimară Stela Procopciuc și judecătorii Curții Supreme de Justiție s-au întâlnit cu Ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre provocările cu care se confruntă în prezent judecătorii Curții Supreme de Justiție, și anume, despre activitatea și necesitățile instanței, precum și despre soluțiile de îmbunătățire a legislației procesuale în scopul eficientizării și accelerării examinării cauzelor în primă instanță, cât și a celor în ordine de recurs.
În acest sens, judecătorii Curții Supreme de Justiție au venit cu unele propuneri legislative ce se referă la activitatea instanței.
Luând în considerare rolul fundamental pe care îl are instanța supremă în uniformizarea practicii judiciare, s-a pus un accent deosebit pe perfecționarea și dezvoltarea unor mecanisme de unificare a acesteia prin elaborarea modelelor de acte judecătorești și prin elaborarea de ghiduri cu privire la aplicarea pedepselor ce ar contribui la îmbunătățirea calității actului de justiție.
Un alt aspect discutat de către părți a fost crearea unor platforme electronice de comunicare între instanțele judecătorești, asigurarea teleconferințelor, extinderea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), precum și utilizarea platformelor de consultări publice, organizate de Ministerul Justiției, care au drept scop facilitarea participării părților interesate în procesul de elaborare și promovare a politicilor pe domeniul de competență al Ministerului.
În final, președinta interimară Stela Procopciuc a prezentat Ministrei Justiției Veronica Mihailov-Moraru muzeul Curţii Supreme de Justiţie și a mulțumit pentru vizita efectuată.
Notăm că vizita a avut loc în cadrul consultărilor periodice cu instituțiile din sistemul judiciar, având în vedere negocierile de aderare la Uniunea Europeană și Standardele de Calitate pentru Deciziile Judiciare.
Direcția monitorizare și relații cu publicul