Vizita misiunii SIGMA la Curtea Supremă de Justiție
Astăzi, 18 mai 2023, Preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie, Tamara Chişca-Doneva, a avut o întrevedere cu reprezentanţii Programului de sprijin pentru îmbunătățirea guvernării și managementului (SIGMA), Peter Vagi şi Dawid Sześciło.
Vizita a avut drept scop informarea cu privire la activitatea instanţei supreme, în contextul în care este demarat procesul de reorganizare al Curții Supreme de Justiție.
În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte de discuții, cu accent pe litigiile de contencios administrativ.
Reprezentanţii Programului SIGMA s-au interesat de volumul de muncă al judecătorilor CSJ, de componenţa numerică actuală a acestora, precum şi câte litigii de contencios administrativ sunt pendinte în instanţa supremă.
Notăm că, Programul SIGMA reprezintă o inițiativă comună a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și a Uniunii Europene, care are drept scop modernizarea și consolidarea serviciilor publice în statele candidate și potențial candidate la aderare, precum și cele din vecinătatea UE. Principalul său obiectiv este de a consolida bazele pentru o mai bună guvernanţă publică.
Direcția monitorizare și relații cu publicul