Protocolul nr. 15 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului a intrat în vigoare pe 1 august 2021, odată ce a fost semnat şi ratificat de cele 47 de state membre ale Consiliului Europei.
Acest Protocol este considerat unul de reformă, care cuprinde o serie de amendamente procedurale menite să eficientizeze funcţionarea Curtii, cele mai importante fiind:
Pentru viitorii reclamanți, cea mai importantă modificare adusă Convenţiei de acest Protocol este cea din articolul 4, prin care termenul de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost redus de la 6 luni la 4 luni. Această modificare va produce efecte începând cu 1 februarie 2022.
Din art. 8 alin. (3) din Protocolul nr. 15, rezultă că termenul de 4 luni nu se va aplica plângerilor (cererilor) adresate Curții Europene în cauzele în care decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională la o dată anterioară celei de la care se aplică termenul de 4 luni. Cu alte cuvinte, dacă, în cauza în care se face plângere (cerere) la Curtea Europeană, decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională până la data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene rămâne de 6 luni. Pentru plângerile (cererile) adresate de către reclamanți Curții Europene în cauze în care decizia internă definitivă este pronunțată începând cu data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene va fi de 4 luni, și nu de 6 luni.
Textul Protocolului nr. 15 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului poate fi accesat aici.
Direcţia monitorizare şi relaţii cu publicul