La 4 februarie curent, au fost prezentate rezultatele Studiului privind gradul de satisfacţie a vizitatorilor instanţelor de judecată din Republica Moldova, realizat la comanda Ministerului de Justiţie.

Prezent la eveniment, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, a menţionat că anume consecvenţa în realizarea reformelor derulate în sectorul justiţiei au generat schimbarea aprecierilor date de justiţiabili activităţii instanţelor judecătoreşti, iar rezultatele deja obţinute vor fi fortificate prin alte reforme, la fel de importante.

Semnificaţia acestui Studiu constă în faptul, că este diferit de cele realizate până în prezent din mai multe raționamente:

- interviurile au fost efectuate, nemijlocit, cu vizitatorii instanţei, fiind excluşi din lista intervievaţilor angajaţii instanțelor;

- chestionarea a avut loc la ieşirea din instanţele de judecată, iar întrebările se refereau numai la vizita curentă a respondentului;

- instanţele de judecată au fost selectate aleatoriu, dar în mod obligatoriu incuse judecătoriile din Chişinău, Bălţi, Comrat şi Căuşeni.

Rezultatele Studiului demonstrează, că justiţiabilii intervievaţi sunt mulţumiţi de serviciile prestate de instanţele judecătoreşti.

Astfel:

- 52% din justiţiabili au indicat că procesul de judecată s-a început la timp; 14 % - nu au aşteptat mai mult de 10 min.; 17% - au aşteptat 10-30 min.; 8% au aşteptat în jur de o oră şi 8% - mai mult de o oară;

- 67% din respondenţi au declarat că dosarele au fost examinate în termen rezonabil;

- 93 % au afirmat că judecătorul s-a purtat cu politeţe şi respect, a oferit posibilitatea să prezinte argumente în timpul şedinţei (92%) şi că nu s-au simţit discriminaţi, iar atmosfera în şedinţă a fost ordonată şi solemnă (91%). Aceiaşi opinie a fost exprimată şi faţă de comportamentul angajaţilor instanţei, 68 % au indicat că au primit de la angajaţi toate informaţiile necesare şi în timp rezonabil;

- majoritatea (80%; 83%) din intervievaţi au spus că în incinta instanţelor sunt suficiente indicatoare clare care îi ajută să se orienteze şi că e destul de uşor să găsească totul de ce au nevoie;

- 75% participanţi la proces cunosc care acţiuni urmează a fi întreprinse în continuare;

- 86% din vizitatori s-au simţit în siguranţă în incinta instanţei şi sunt mulţumiţi de condiţiile create (scaune, mese, veceuri, etc.).

Evident, că sondajul a indicat şi unele neajunsuri, care urmează a fi lichidate în cel mai scurt timp, ținând cont şi de propunerile respondenţilor. Aceștia s-au referit la comportamentul neadecvat al unor judecători, crearea condiţiilor mai bune în unele judecătorii, inclusiv încălzirea sălilor de judecată, stabilirea încăperilor pentru avocaţi şi procurori, instalarea ascensoarelor pentru persoanele cu dezabilităţi locomotorii, accesul gratuit la internet, expedierea citaţiilor prin poşta electronică şi informarea parţilor despre amânarea şedinţelor, crearea posturilor de psiholog în instanţele de judecată, etc...

Totodată, sondajul a arătat, că nu toți vizitatorii cunosc despre existenţa Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor şi înregistrarea obligatorie audio a şedinţelor de judecată.

Studiul integral poate vizualizat accesând aici.