Mesaj de felicitare al preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie cu ziua profesională a juristului
Juriştii sunt slujitorii şi reprezentanţii justiţiei,
pentru a pune în practică legile pe care oamenii le-au făcut.
(Grover Cleveland)
Mult stimaţi colegi,
Vă exprim sincere felicitări cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua Juristului.
Cu siguranţă, că această zi importantă pentru comunitatea juridică, oferă posibilitatea de a trece în revistã locul şi rolul juristului în societate, care este unul esenţial şi al cărui finalitate, constă în consolidarea înaltului deziderat al supremaţiei legii, a statului de drept şi respectarea drepturilor şi libertãţilor omului în conformitate cu Legea fundamentală a statului şi a normelor dreptului internaţional.
Cu prilejul acestei sărbători, Vă adresez cele mai sincere felicitări, cele mai distinse gânduri de preţuire, urări de sănătate şi mult succes în nobila şi onorabila Dumneavoastră misiune. Să ţinem cont de un vechi dicton care spune, că virtutea justiţiei constă în moderaţie realizată cu înţelepciune.
Mereu să Vă însoţească cutezanţa, optimismul şi sentimentul datoriei împlinite.
Cu respect,
Mihai Poalelungi
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie