La data de 10 decembrie 2013 CEDO a pronunţat hotărârea Ceachir c. Moldovei (cererea nr.50115/06).

In cauza Ceachir c. Moldovei, reclamanta, Ceachir Tamara, la 17 octombrie 2000 a fost agresată fizic la Piaţa Centrală, Chişinău, de o vânzătoare A.N. La venirea poliţiei, A.N. a refuzat să-i urmeze, i-a insultat şi i-a lovit cu pumnii.

In urma incidentului reclamanta a fost spitalizată în perioada 17 octombrie - 3 noiembrie cu diagnoza „comoţie cerebrală, contuzie a ţesuturilor moi ale capului".

La 11 decembrie 2000, judecătoria Centru găsit-o vinovată pe A.N. de vătămarea integrităţii corporale grave (art. 471 Codul cu privire la contravenţiile administrative) şi i-a aplicat o amendă în mărime de 270 lei (echivalentul a 24.5 Euro). La 21 decembrie 2000, reclamanta a atacat decizia instanţei de fond invocând ca judecătorul a examinat cauza în lipsa sa şi nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte repararea prejudiciului material cauzat.

Prin decizia din 4 ianuarie 2001, Tribunalul Chișinău a casat decizia primei instanţe şi a dispus reexaminarea cauzei.

La 14 decembrie 2001, Judecătoria Centru a respins plângerea împotriva A.N. pe motivul expirării termenului de aplicare a sancţiunii.

Prin decizia Tribunalului Chișinău din 14 martie 2003, după ce a constatat mai multe omisiuni admise de către instanţa inferioară, admis recursul reclamantei. Tribunalul a întors cauza primei instanţe pentru o noua examinare.

La 16 aprilie 2004, Judecătoria Centru a considerat că acţiunile A.N. reprezintă elemente ale unei infracţiuni care aduce atingere ordinii publice (huliganism). Instanţa de judecata a transmis dosarul procuraturii în vederea începerii urmăririi penale.

La 7 mai 2004, procurorul a inițiat procedura penală şi la 24 iunie 2004, A.N a fost pusă sub acuzare.

Prin sentinţa din 28 decembrie 2005, Judecătoria Centru a condamnat-o pe A.N. pe capetele de acuzaţie reţinute împotriva ei. Totodată, dosarul a fost clasat pe motivul expirării termenului de prescripţie pentru atragere la răspundere penală. Instanţa a constatat că termenul de prescripţie a expirat la 17 octombrie 2005.

In ceea ce priveşte acţiunea reclamantei înaintate împotriva A.N., instanţa a admis-o în principiu indicând ca le revine instanţelor civile să se pronunţe asupra fondului acesteia.

La 11 mai 2006 Curtea de Apel Chişinău a menţinut sentinţa din 28 decembrie 2005.

In fata Curţii, reclamanta s-a plâns de clasarea cauzei penale, pe motivul prescrierii, invocând art. 3 CEDO, de pretinsa violare a art. 6 § 1 CEDO, invocând tergiversarea procedurilor împotriva A.N. de către autorităţile naţionale, care au avut ca efect nefinalizarea cauzei. Invocând art. 5 şi 17 CEDO, reclamanta a s-a plâns de neatragerea la răspundere penală şi civilă a A.N. De asemenea, reclamanta s-a plâns de absenţa unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO susceptibil să-i apere drepturile sale garantate de CEDO. În cele din urmă, ea a invocat că a fost discriminată contrar art.14 CEDO pe motivul vârstei şi situaţiei sale materiale.

Curtea a constatat, cu șase voturi la unu, violarea art. 3 CEDO, sub aspect procedural.

În speță, Curtea a constatat, în primul rând, că alegațiile reclamantei cu privire la agresiunea fizică din 17 octombrie 2000 au fost confirmate, printre altele, de concluziile raportului medico-legal din 8 noiembrie 2000 și prin deciziile instanțelor interne.

În viziunea Curții, leziunile cauzate reclamantei și faptul că agresiunea a avut loc într-un loc public determină aplicarea articolului 3 din Convenție.

Curtea a notat, că investigațiile pe marginea agresiunii asupra reclamantei au fost inițiate în aceeași zi. Un ofițer de poliție a audiat pe A.N., imediat după incident. Ea a remarcat  că dosarul a fost clasat, la 28 decembrie 2005 pe motivul expirării termenului de prescripţie pentru atragere la răspundere penală. Astfel procedura a durat aproximativ cinci ani și două luni.

Curtea a constatat că cazul era unul simplu, incidentul fiind limitat la un singur episod și că existau dovezi clare și convingătoare, stabilite la fața incipientă a investigației. Autoritățile naționale au avut nevoie de mai mult de 5 ani pentru a investiga cazul. Ea a constat că inițial acțiunile lui A.N. erau calificate ca contravenție administrativă și că cauza a fost trimisă la rejudecare din cauza mai multor omisiuni admise de către instanţa inferioară. Aceasta, în opinia Curții reprezintă o omisiune serioasă din partea statului. De asemenea, Curtea a notat că audierile precedate de adoptarea hotărârii din 28 decembrie 2005, au fost amânate din cauza judecătorului, procurorului, etc.

Curtea a reamintit că întârzierile din partea autorităților naționale de a ajunge la o concluzie într-o cauză penală, indiferent de complexitatea ei, periclitează inevitabil eficiența procedurii.

Ea a considerat că, având în vedere prevederile legislației naționale și obligațiile pozitive a statutului, autoritățile naționale trebuiau să facă uz de toate mijloacele posibile pentru a finaliza procedurile împotriva lui A.N.. Cu toate acestea autoritățile naționale nu au acționat cu diligență pentru a finaliza procedurile, înainte de expirarea termenului de prescripție.

Curtea a considerat că nu este necesar să examineze separat restul pretențiilor din cererea reclamantei.

Reclamanta a solicitat EUR 70,000 cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat EUR EUR 8,000 cu titlu de prejudiciu moral.

În fața Curții reclamanta a fost reprezentată de către C. Tănase, avocat din Chișinău.

Judecătorul  Alvina Gyulumyan a formulat o opinie separată, considerând că nu a avut loc violarea art. 3 CEDO.

 

Hotarîrea integrală o găsiţi accesînd linkul de mai jos.

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-138889