Sandu şi alţii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă – nr.21034/05 şi altele 7

Hotărârea din 17.7.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia nestingherită a bunurilor

 

Ingerinţa autorităţilor, fără nici un temei legal, în posesia paşnică a bunurilor proprii - încălcare 

 

Pe 25, 26 şi 28 octombrie 2004, 24 mai 2005, 20 ianuarie, 8 februarie, 14 aprilie şi respectiv 6 septembrie 2006, reclamanţii, 1646 de persoane fizice şi 3 persoane juridice („Posedo-Agro” S.R.L., „Agro-Tiras” S.R.L. și „Agro-S.A.V.V.A.” S.R.L.), au invocat în fața Curții încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 şi articolului 13 din Convenţie, dat fiind refuzul accesului la bunurile sale şi lipsa unui remediu efectiv pe plan naţional pentru a se plânge de încălcarea drepturilor lor.

 

În fapt:

Cei 1646 de reclamanţi, persoane fizice, locuiesc în satele Doroțcaia, Pîrîta, Molovata Nouă, Pohrebea și Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului în raionul Dubăsari, care sunt controlate de către autorităţile Republicii Moldova. O parte din terenurile care le aparţin reclamanților se află în zonele apropiate de aceste sate, pe un drum care leagă părțile de nord și de sud ale autoproclamatei „Republici Moldoveneşti Nistrene" („RMN”). Acest drum, care întrerupe două porţiuni controlate de Republica Moldova, este controlat de autoritățile „RMN”.

 

Reclamanţii au obținut de la autorităţile moldovene titluri de autentificare a dreptului de proprietate pe aceste parcele de terenuri în cadrul programului de privatizare „Pamântul". Printr-o scrisoare datată cu 2 decembrie 1999, administrația locală din „RMN" a informat Departamentul de Privatizare al Moldovei că „nu are obiecții cu privire la crearea, pe baza unor entități agricole în satele Doroțcaia, Pîrîta, Molovata Nouă, Coșnița și Cocieri, ale căror terenuri sunt situate pe teritoriul „RMN”, a gospodăriilor țărănești în cadrul reformei „Pamântul".

 

În cazul unor terenuri, dreptul de proprietate a fost transferat altor proprietari, prin donaţie sau moștenire.

 

Reclamanții „Posedo-Agro” S.R.L., „Agro-Tiras” S.R.L. și „Agro-S.A.V.V.A.” S.R.L. sunt întreprinderile care au arendat terenurile de la proprietari, în perioada respectivă de timp.

 

Pe 15 august 2007, reclamanta „Posedo-Agro” S.R.L. a cesionat drepturile și obligațiile sale lui Serghei Popa.

 

Principala sursă de venit a reclamanţilor era din prelucrarea terenurilor deținute în proprietate sau luate în arendă de către aceştia. Pentru a ajunge la terenurile lor, ei trebuiau să traverseze traseul controlat de către autoritățile din „RMN".

 

Între anii 1992 și 1998, reclamanții s-au folosit de terenurile în cauză sau le-au arendat fără vreo interferinţă. În 1998, autoritățile „RMN" au stabilit puncte de control pentru a monitoriza circulaţia produselor agricole peste „granița” care coincidea cu drumul menționat mai sus. De atunci reclamanții au fost nevoiţi să achite diferite taxe și impozite autorităților „RMN".

 

În august 2004, autoritățile transnistrene au declarat că terenurile deținute sau arendate de către reclamanţi erau proprietatea „RMN" şi că aceştia puteau să continue prelucrarea lor cu condiția achitării autorităților locale transnistrene a unei plăţi pentru arendă. Reclamanții au refuzat semnarea contractelor de arendă, dat fiind că deja erau proprietarii legali (sau arendaşi) ai terenurilor. Drept urmare, a fost blocat accesul la terenurile lor, a fost pierdută recolta, iar tehnica agricolă a celor care au încercat să-și prelucreze terenurile a fost confiscată. În următorii doi ani, nu s-au prelucrat terenurile fapt care a făcut dificilă readucerea lor la randamentul anterior.

 

Reclamanții au adresat numeroase plângeri autorităților „RMN”, solicitând dreptul de a traversa, însă li s-a refuzat invocând că terenurile sunt proprietatea „RMN”.

 

De asemenea, reclamanții s-au plâns autorităților moldovenești, însă, acestea le-au răspuns că nu au nici un mijloc de constrângere faţă de autoritățile „RMN", pentru a le permite libera trecere. Reclamanţii au solicitat Procuraturii Generale din Moldova să înceapă o urmărire penală împotriva persoanelor responsabile de blocarea accesului reclamanților la terenurile lor.

 

Reclamanții s-au plâns Ambasadei Federaţiei Ruse în Moldova și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa („OSCE"), însă fără niciun rezultat. Pe 26 aprilie 2005, un grup de persoane format din proprietarii terenurilor, inclusiv unii dintre reclamanți, au protestat în fața Ambasadei ruse din Moldova, cerând autorităților acelui stat să intervină ca garant al păcii și stabilității în regiune. Un protest similar a avut loc la 11 mai 2005.

 

Societatea reclamantă „Agro-S.A.V.V.A.” S.R.L. a prezentat un document eliberat de Inspectoratul Fiscal din Republica Moldova, potrivit căruia compania achitase impozit pe terenurile arendate de la 281 de proprietari. Potrivit unui certificat eliberat de către Primarul satului Pîrîta, societatea reclamantă arendase cotele de teren (104 hectare) de la săteni în perioada 1998-2006. De asemenea, societatea reclamantă a prezentat copii ale rapoartelor fiscale și statistici pentru anul 2004, precum și raportul de audit potrivit cărora în perioada anilor 2004 - 2005 cultivase 359 hectare de teren, dintre care 104 de hectare erau situate în zona vizată de prezenta cauză. Pe 3 mai 2005, societatea reclamantă s-a plâns Consiliului raional Dubăsari privind situaţia creată și pe 17 mai 2005 a confirmat imposibilitatea cultivării a 105 hectare de teren arendate de la 320 proprietari de terenuri. Plângeri similare au fost adresate şi autorităților locale din „RMN".

 

Compania reclamantă Agro-Tiras” S.R.L. a prezentat un certificat datat cu 11 octombrie 2004, eliberat de către Primarul satului Molovata Nouă, care confirma că aceasta arenda 450 de hectare de teren de la localnici, terenuri care erau situate pe traseul între Dubăsari și Rîbnița (zona respectivă). Potrivit deciziei Biroului vamal „RMN" din 15 octombrie 2004 au fost confiscate un tractor cu accesorii agricole și 5,8 tone de grâu de la societatea reclamantă, dat fiind că nu erau declarate în modul corespunzător importul lor în „RMN". În decizie era indicat că tractorul se deplasa din satul Molovata Nouă în direcția „parcelelor de teren ale „RMN" aflate sub jurisdicția Moldovei".

 

Potrivit certificatului eliberat de către Primarul comunei Cocieri pe 13 noiembrie 2013, societatea reclamantă „Posedo-Agro” S.R.L. arendase terenuri de la 782 de săteni în perioada anilor 2004-2006. Societatea reclamantă a prezentat o copie a deciziei Biroului vamal „RMN" din 4 august 2004, prin care au fost confiscate 16 tone de orz, din motivul neîndeplinirii în modul corespunzător al importului bunurilor în „RMN“. De asemenea, a fost aplicată o amendă (aproximativ 1.450 dolari SUA), ce constituia suma echivalentă cu prețul de piață al orzului. Aceste costuri suplimentare erau impuse spre plată, în caz contrar camionul care transportase orzul şi care fusese, la fel, sechestrat pe 30 iulie 2004, urma a fi confiscat. Printr-o decizie similară din 16 august 2004, societatea reclamantă a suferit pierderi de 6,1 tone de mere. De asemenea, a fost obligată să achite o amendă de aproximativ 250 dolari SUA, echivalentul prețului de piață al merelor, or risca confiscarea a trei tractoare sechestrate temporar pe 11 august 2004. Potrivit unui certificat datat cu 12 octombrie 2004, compania solicitantă a arendat 1.377 de hectare de teren de la 820 persoane din Cocieri, din care 1.256 de hectare au fost situate în zona vizată în prezenta cauză. Pe 4 august 2004, compania reclamantă s-a plâns Guvernului Republicii Moldova, OSCE și Procuraturii Dubăsari (al „RMN") cu privire la amenda și sechestru aplicate, declarând că a închiriat de la localnici 1.256 de hectare de pământ situat în zona respectivă și că, în pofida înregistrării temporare la „Biroul vamal al RMN", nu i s-a permis să ia recolta pentru depozitare.

 

Potrivit Guvernului Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o serie de legi care compensau, locuitorilor aflaţi sub controlul Republicii Moldova pe malul stâng al Nistrului (în zona vizată de prezenta cauză), pierderile cauzate de acțiunile autorităţilor din „RMN". Compensațiile constau în diferența dintre prețurile la gazele naturale și la energia electrică, creșterea pensiilor, acordarea de „pauze” fiscale și credite preferențiale pentru companiile agricole din regiune și alocarea combustibilului pentru lucrările agricole. În plus, în perioada anilor 2004-2007 au fost puse în aplicare o serie de legi și decizii privind acordarea de despăgubiri sătenilor care au suferit pierderi din cauza imposibilităţii de a-și prelucra terenurile în zona respectivă, valoarea totală a ajutorului fiind de aproximativ 39 milioane lei MDL (echivalentul a 2,3 milioane EUR). În 2006, autoritățile moldovenești au reușit să negocieze cu autoritățile „RMN" un mecanism de înregistrare temporară în „RMN" pentru proprietarii terenurilor din zona respectivă, ceea ce le permitea prelucrarea terenului și scutirea de la efectuarea plăților către „RMN". Sistemul de înregistrare temporară este reînnoit în fiecare an în cadrul negocierilor dintre Moldova și autoritățile „RMN".

 

Curtea a notat că obiectul cererilor depuse este similar, prin urmare, este oportună conexarea acestora cu examinarea lor simultană.

 

În drept:

Curtea a notat că, în prezenta cauză, cu privire la jurisdicția statelor respondente urmează a fi reţinute principiile generale expuse în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer.

 

Astfel, Curtea a constatat că Republica Moldova este competentă în sensul articolului 1 al Convenției, însă responsabilitatea acesteia pentru faptele contestate trebuie evaluată în lumina obligațiilor sale pozitive (a se vedea Hotărârea Ilașcu și alții, § 335).

 

Cu privire la încălcarea articolului  1 din Protocolul nr. 1. din Convenţie:

Curtea a reiterat că „proprietatea" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție pot fi „bunurile existente", sau creanțele în privința cărora reclamantul poate susține că are cel puțin o „aşteptare legitimă" că vor fi realizate, adică, că el sau ea va beneficia de dreptul efectiv de proprietate.

 

Curtea a reiterat că prima și cea mai importantă cerință a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție este că orice ingerință a unei autorități publice în folosirea paşnică a bunurilor ar trebui să fie legală.

 

Curtea a reţinut că reclamanții deţineau dreptul de proprietate în baza titlurilor sau aveau încheiate contracte de arendă cu proprietarii terenurilor. Curtea nu a văzut niciun temei legal pentru obligarea reclamanţilor să încheie contracte de arendă a terenurilor cu autoritățile „RMN", ca o condiție pentru a putea prelucra terenurile. De asemenea, Curtea nu a văzut niciun temei legal pentru blocarea, fără motiv, a accesului la terenurile pe care cineva le deținea sau le arenda în mod legal.

 

Prin urmare, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanților în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

Cu privire la obligațiile pozitive ale statului, și anume asigurarea respectării drepturilor reclamanților, Curtea a notat că autoritățile din Republica Moldova au depus eforturi, atât pentru asigurarea accesului la terenurile respective, cât și pentru acordarea compensaţiilor celor afectați de restricțiile impuse de „RMN". Prin urmare, Republica Moldova şi-a îndeplinit obligațiile sale pozitive şi nu se face responsabilă de încălcarea drepturilor reclamanţilor protejate în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

Privitor la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că aceasta a exercitat un control efectiv asupra autorităților „RMN”, în perioada relevantă în cauza dată (vezi §§ 36-37 din hotărâre).

 

Curtea nu vede niciun motiv pentru a diferenția prezenta cauză de Ilașcu și alții, Ivanțoc și alții, Catan și alții și Mozer, ținând seama de faptul că principalele evenimente reclamate au avut loc în perioada 2004-2006, perioadă specificată în concluziile din hotărârea Mozer. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat autorităților „RMN”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă se face responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamanților și ale societăților reclamante garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenţie:

Curtea a notat că în dosar nu există niciun indiciu că în „RMN” reclamanţii dispuneau de remedii efective pentru a se plânge de încălcarea drepturilor lor invocate în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea a conchis că reclamanții nu au avut o cale de atac eficientă cu privire la plângerile lor în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

Referitor la responsabilitatea Republicii Moldova, Curtea a reţinut că autoritățile moldovene au negociat în mod activ diverse metode de protecție a drepturilor reclamanților și au obținut o îmbunătățire a situației lor în 2006 (a se vedea paragraful 20). Astfel, Curtea a conchis că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligațiile sale pozitive şi nu se face responsabilă de încălcarea drepturilor reclamanţilor în baza articolului 13 din Convenție.

 

În ceea ce privește responsabilitatea Federaţiei Ruse, Curtea a reamintit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „RMN", cel puțin până în 2010. În conformitate cu jurisprudența sa, Curtea a considerat că nu este necesar să mai stabilească dacă Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra politicilor și a acțiunilor asupra administrații publice locale. Ori, în virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat autorităților „RMN”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă se face responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamanților și ale societăților reclamante garantate în baza articolului 13 coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

 

Curtea a reținut, în unanimitate, că drepturile reclamanţilor garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 şi de articolul 13 din Convenţie nu au fost încălcate de către Republica Moldova.

 

Curtea a reținut, cu o majoritate de 6 la 1, că drepturile reclamanţilor garantate de articolul 1 din Protocolul 1 şi de articolul 13 din Convenţie  au fost încălcate de către Federaţia Rusă.

 

Curtea le-a acordat reclamanţilor următoarele sume:

  • cu titlu de prejudiciu material lui „Agro-Tiras” S.R.L.– 115300 EUR,„Agro-S.A.V.V.A.” S.R.L. - 80500 EUR, Serghei Popa FP (succesorul lui „Posedo-Agro” S.R.L.- 50000 EUR;
  • cu titlu de prejudiciu moral a câte 1500 EUR fiecărei persoane fizice (reclamanţi) din anexele 1,3,4,6 şi 8, cu excepţia dlui Simion Creţ, dnei Lidia Creţ şi dlui Ion Luchianov;
  • cu titlu de prejudiciu moral a câte 5000 EUR fiecărei persoane juridice reclamantă;
  • 20000 EUR pentru toţi reclamanţii cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie:

nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi a articolului 13 din Convenţie de către Republica Moldova (unanimitate);

încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi a articolului 13 din Convenţie  de către Federaţia Rusă (cu o majoritate de 6 la 1); 

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Sandu şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă